Simona Halep, locul 6 WTA, a renunțat în ultimul să mai participe în cadrul întrecerii de la Zhengzhou, din cauza unei accidentări.
Chiar cu câteva zile înainte de startul competiției chineze, Simona Halep i-a informat pe organizatori că nu-i va mai încânta cu prezența sa la acest turneu. Românca a transmis că suferit o accidentare la gleznă, iar organizatorii turneului s-au arătat dezamăgiți de faptul că Halep va lipsi din competiție. Aceștia i-a transmis că sportiva are deja invitația rezervată pentru ediția 2020 a întrecerii.
„Ne-a părut rău când am aflat că Simona s-a retras, dar înțelegem că pentru o jucătoare sănătatea este pe primul loc. Îi urăm să aibă parte de o recuperare rapidă și o așteptăm la ediția de anul următor!
Este păcat că Simona s-a accidentat, dar oricum avem un tablou plin de jucătoare importante”, a spus Rong Changan, organizatorul evenimentului, într-o conferință de presă.
Următoarele turnee în care Halep va evolua sunt cele de la Wuhan (23 septembrie) și Beijing (28 septembrie).