Pentru britanici a devenit evident, încă din perioada de dinaintea izbucnirii celui de-al doilea război, că România va gravita pe orbita economică a Germaniei lui Hitler. Or, în acest context, era de la sine înțeles că petrolul românesc va juca un rol important în funcționarea mașinăriei de război naziste. De altfel, prin acordurile economice încheiate cu Germania, în ultima perioadă a anului 1939, Guvernul de la București garanta un export anual de 130.000 de tone de petrol.
Încă din 1938, armata și serviciile secrete britanice au început să gândească acțiuni menite să împiedice exportul românesc către Germania lui Hitler. Au fost luate în considerare acțiuni pentru distrugerea cîmpurilor petrolifere din zona Ploiești și blocarea căilor ferate și a Dunării, principalele rute de transport.
În urma evaluărilor din teren, britanicii au stabilit că reușita unei operațiuni de distrugere a puțurilor de petrol depindea de o intervenție militară, iar acest lucru era destul de dificil de realizat. Mult mai important era, conform analizelor, să fie distruse căile de comunicație germane, astfel ca petrolul să nu ajungă la destinație.
Planurile pentru oprirea transportului de carburant pe Dunăre au fost finalizate la Londra, în toamna lui 1939, de Secția D – care se ocupa de organizarea actelor de sabotaj în teritoriile ocupate de inamic și de Serviciile de Informații Navale. Acestea vizau blocarea fluviului în zona Defileului de la Cazane prin detonarea falezelor de pe malul iugoslav sau prin scufundarea unor nave încărcate cu ciment.
Dunărea împărțită între germani și britanici
În ianuarie 1940, britanicii au înființat o companie navală, Goeland Transport and Trading, prin intermediul căreia au închiriat toate navele disponibile de pe Dunăre și au angajat un număr mare de piloți care operau în zona Porțile de Fier, astfel încât aceștia să nu ajungă să lucreze pentru germani.
De partea cealaltă, trebuie menționat că nici germanii nu stăteau cu mâinile în sân și erau în gardă împotriva eventualelor sabotaje. Serviciile de spionaj, celebrul Abwher condus de amirarul Wilhelm Canaris, plasase mai multe detașamente speciale de-a lungul fluviului, în special în apropierea terminalului petrolier de la Giurgiu și în zona Porților de Fier. Militarii germani acționau sub acoperirea unor organizații de turiști sau de sportivi și aveau misiunea de a împiedica orice acțiune ce ar fi periclitat siguranța transportului.
Germanii intră la bănuieli
Pentru ca misiunea britanică de pe Dunăre să fie dusă la bun sfârșit, partea a doua a operațiunii prevedea plasarea de militari înarmați și explozibili pe vasele flotei Goeland. Așa se face că pe 29 martie, o navă la bordul căreia se aflau 60 de ofițeri și militari, treizeci de tone de armament și muniție precum și 300 de kilograme de explozibil a acostat la Sulina. Materialul militar era ascuns în lăzi, iar documentele însoțitoare arătau că ar fi vorba de piese de schimb pentru reprezentanța Chrysler din Budapesta.
Apariția a atras atenția serviciilor germane care au pus sub supraveghere nava, având suspiciuni în legătură cu încărcătura și cei 60 de soldați.
La Sulina s-a format un convoi din mai multe vase, sub pavilionul Goeland, iar explozibilul a fost plasat pe un șlep. La 1 aprilie flota a părăsit portul având ca destinație Porțile de Fier, urmărită de un vas cu aburi, închiriat de serviciile militare germane.
Eșecul operațiunii de pe Dunăre
Pe trei aprilie, flota britanică a ajuns la Giurgiu unde a oprit pentru alimentarea cu carburant. La intervenția ofițerilor germani, autoritățile române au demarat un control pe remorcherul principal, ocazie cu care au descoperit arme, uniforme militare și o sumă de bani. La o nouă inspecție, două zile mai târziu, au fost descoperiți de explozibilii, iar acest lucru a întârit bănuielile oficialilor germani care au făcut presiuni asupra Guvernului român ca să oprească flotila.
În cele din urmă, regele Carol II a cedat și a dispus ca navele britanice să fie întoarse la Brăila, fără încărcătura de material militar. Aceasta avea să fie returnată mai târziu, având în vedere că România era un stat neutru.
Astfel a eșuat operațiunea de pe Dunăre, pusă la cale de britanici ca să împiedice aprovizionarea Germaniei cu petrol românesc.