Cum au fost ademenite chelneriţele nord-coreene să DEZERTEZE. Spionii le-au mințit

Cum au fost ademenite chelneriţele nord-coreene să DEZERTEZE. Spionii le-au mințit

Acuzaţii grave la adresa Serviciului naţional de informaţii sud-coreean (NIS) în 2014, în scandalul celor 12 chelneriţe din Coreea de Nord.

Cazul celor 12 chelneriţe este de multă vreme în centrul unei polemici. Phenianul afirmă că tinerele au fost răpite, în timp ce Seulul declară că ele au dezertat. Administratorul restaurantului nord-coreean din localitatea chineză Ningbo unde lucrau chelneriţele, Heo Gang-il, afirma în mai că le-a minţit cu privire la destinaţia lor finală şi le-a şantajat pentru ca ele să-l urmeze în Sud. Acum, însă, bărbatul a declarat pentru agenţia de ştiri Yonhap că spionii Seulului l-au şantajat şi l-au „ademenit” ca să vină în Sud cu cele 12 tinere.

„Iniţial, cooperam cu NIS şi le dădeam informaţii”, a spus Heo Gang-il l, „apoi m-au ispitit, spunându-mi că, dacă vin în Sud cu angajatele mele îmi vor obţine cetăţenia sud-coreeană şi îmi vor deschide un restaurant într-o ţară din sud-estul Asiei care să fie şi o ascunzătoare pentru agenţii NIS. Mi-au promis că voi conduce localul şi îmi voi lua şi chelneriţele cu mine”.

Administratorul restaurantului susţine că a fost şantajat de agenţii NIS şi că aceştia nu şi-au respectat promisiunile. “Mi-au spus că vor dezvălui amasadei Coreei de Nord că am cooperat cu ei, nu am avut de ales”, se apără bărbatul, conform stirileprotv.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News