Cum ar trebui să fie președintele României. Cristian Tudor Popescu: "Aș vrea să știe asta"

Cum ar trebui să fie președintele României. Cristian Tudor Popescu: "Aș vrea să știe asta"

Cristian Tudor-Popescu știe ce calități ar trebui să aibă președintele României. Gazetarul a avut un mesaj ferm, la Digi24. 

Cristian Tudor-Popescu a vorbit duminică seara despre prezența la vot a românilor din Diaspora, din țară, dar și despre principala calitate pe care ar trebui să o aibă viitorul președinte al României. În opinia gazetarului, viitorul lider al statului ar trebui "să nu se considere nemuritor", pentru că la un moment dat, istoria nu-l va ierta.

"Aș vrea ca președintele României să nu se considere nemuritor, pentru că mai toți președinții acestei țări, în frunte cu Ceaușescu, au acționat ca și cum ar fi fost nemuritori. Aș vrea să știe că perioada de atotputernicie se va termina și într-o zi va muri, și-i vor muri și lăudătorii actuali, iar istoria îl va trata și analiza fără milă. Cu răceală îi va face o radiografie", a declarat CTP la Digi24.

În ceea ce privește participarea la vot a românilor din Diaspora, CTP spune că este semnificativă.

"Am auzit chiar acum câteva minute rostind cu obstinație unul dintre invitații dvs că de fapt, procentul Diasporei este mic, prost (...) Dati-mi voie sa nu fiu de acord! Acest proces este foarte mare. O dată, pentru că au avut posibilitatea să voteze în condiții civilizate. Ce mai spune acest procent mult mai mare... Cât de mult obstrucționați au fost românii din Diaspora în ultimii ani de aparatul diplomatic din Romania și străinăte (...) E un adevăr neplăcut. Mulți, majoritatea românilor care au plecat din țară în ultimii ani, au plecat fără să se uite înapoi, trântind ușa, unii înjurând din pricina unor frustrări, necazuri, nedreptăți, insatistfacții pe care le-au avut în România și au plecat cu gândul să nu se mai întoarcă. Unii nici nu-și învață copiii românește. Acolo votează și vor să se facă uitată originea lor, asta e explicația. Dacă s-ar face 5000 de secții de vot pentru toți cei din Diaspora, mai mult de 20%, procentul votanților nu va crește din această tristă cauză. Cei mai mulți dintre cei care au venit la vot, ar dori să se întoarcă, dacă ceea ce i-a făcut să plece a dispărut sau s-a îmbunătățit situația", a punctat CTP pentru sursa citată.