Cum a uimit-o Florin Salam pe Roxana Dobre: Dumnezeu a făcut în așa fel încât să-mi îndeplinească visul ăsta

Florin Salam și soția sa. Sursa foto Instagram

Florin Salam nu se uită la bani când vine vorba de soția lui, Roxana Dobre, iar asta se poate vedea din ultima surpriză pe care i-a făcut. Partenera manelistului a declarat că acesta a făcut-o cea mai fericită femeie.

De 8 martie, Florin Salam i-a cumpărat soției sale, Roxana Dobre, un cadou la care aceasta doar visa. Este vorba de un bolid de sute de mii de euro. După ce s-a trezit cu mașina în valoare de aproximativ 180.000 de euro în curte, partenera manelistului i-a transmis că-l iubește și că a făcut-o mai fericită ca niciodată.

„Deci soțul meu mi-a pregătit o surpriză și tot mă zăpăcea de câteva zile încoace cu surpriza asta. Trebuia inițial să vină de 8 martie și a ajuns astăzi și sunt super fericită. Și e cadoul visurilor mele și îi mulțumesc din tot sufletul meu și îl iubesc super tare. Sunt super fericită și este cadoul pe care mi l-am dorit super mult, iar Dumnezeu a făcut în așa fel încât să-mi îndeplinească visul ăsta. Te iubesc!’”, spunea Roxana Dobre în cadrul clipului postat pe rețelele de socializare.

@angelo.anakin #florinsalam #g63amg #rich #vipkunde @FlorinSalamOfficialFp ♬ Originalton - Angelo-Anakin

Roxana Dobre poate trece peste infidelitatea lui Florin Salam

Roxana Dobre a mai declarat că este o soție foarte tolerantă, dar că nu ar putea accepta ca Florin Salam să ducă o viață dublă alături de o amantă, în paralel cu căsnicia. Cu toate astea, ea a spus că este dispusă să ierte aventurile de o noapte.

„Pentru o seară nu e nicio problemă. Îl dau eu, nu mă deranjează. M-ar deranja și asta i-am spus-o și soțului meu de când l-am cunoscut pentru că știind meseria și fiind tot timpul înconjurat de femei. I-am spus, dacă faci ceva fără să simt eu atunci când mergi la concertele tale, dar fără să știu eu și fără să aud eu, nu mă afectează. Dar dacă încerci să îți iei pe altcineva în paralele cu mine, adică amantă, pot să am și 10 copii cu tine că nu aș accepta niciodată”, a spus Roxana Dobre. „Și nu din frustrare, ci pentru că mă uit la mine și știu ceea ce pot ca și femeie și ceea ce îți ofer și atunci nu am de ce să fiu eu pe locul doi niciodată”, a precizat Roxana Dobre.