Cu rucsacul în spate, Cristi Alecu s-a plimbat trei luni prin America Centrală. S-a împrietenit cu localnicii, a băut bere la umbra palmierilor şi s-a întors acasă fără să-i mai fie frică de păianjeni.

Hotărât să renunţe la vacanţele tipice, un tânăr de 25 de ani, din Bucureşti, şi-a luat rucsacul în spinare şi a plecat în America Centrală timp de trei luni, din septembrie până în decembrie anul trecut. A înotat cu rechini, s-a plimbat prin junglă, a escaladat vulcani, de ziua lui a fost prins de un uragan pe o insulă din Belize, iar în Nicaragua a reuşit performanţa să se menţină timp de patru secunde pe o placă de surf.

Până toamna trecută, Cristi Alecu fusese un turist obişnuit: îşi alegea o destinaţie unde stătea o săptămână, se caza la hoteluri de două-trei stele şi trăgea după el prin aeroporturi o valiză cu roţi. Acum, nici nu îşi mai imaginează că ar putea să călătorească altfel decât cu rucsacul în spate.

În periplul său a cheltuit, în medie, 1.200 de dolari pe lună pentru mâncare, transport şi cazare, sumă la care s-au adăugat banii pentru biletul de avion, care dus-întors a costat 1.000 de dolari.

Ospitalitate guatemaleză: "Nu m-au lăsat să plătesc o felie de pâine" După ce a strâns ceva bani şi a ales America Centrală ca destinaţie, a început să se documenteze serios pe Internet pe site-urile backpacker-ilor. A plecat fără să ştie unde va sta în prima noapte: „Tot ce am făcut a fost să îmi umplu rucsacul de haine şi să-mi iau ghidul de la "Lonely Planet" pentru backpackeri. Este Biblia lor. Pe mine nu m-a dezamăgit niciodată ghidul ăla în două luni şi jumătate. Dacă scriau până şi de un orăşel cu 2.000 de oameni că e cam ciudat, ai grijă pe acolo, exact aşa era”. Deşi a plecat pregătit, era destul de emoţionat la plecare: "În momentul în care m-am urcat în avion am simţit şi eu că am luat-o razna şi m-am întrebat ce e în capul meu". A aterizat în capitala Guatemalei, iar în primele nopţi a dormit la o familie care făcea parte din comunitatea "couch surfing", în cadrul căreia oameni din ţări diferite îşi oferă reciproc găzduire gratuită. "Pentru patru zile s-au erijat în familia mea de acasă. Nu m-au lăsat să plătesc o felie de pâine. Eu nu am cum să le mulţumesc niciodată. M-au luat şi m-au tratat ca pe unul din familie. Şi pentru primul meu contact cu America Centrală a fost mai mult decât important. A fost un imbold iniţial: „Uite că oamenii sunt buni”. Am plecat mai relaxat la drum", povesteşte el. 3.000 de kilometri în şlapi Apoi a mers din hostel în hostel, unde plătea pentru o noapte nu mai mult de şase dolari deoarece stătea în dormitoare comune. Cea mai scumpă cazare a fost de 11 dolari. În total, a călătorit cam 3.000 de kilometri, din Guatemala până în Panama, trecând prin Belize, Honduras, Nicaragua şi Costa Rica. Înainte de plecare, când cititea pe Internet că unii călătoreau şase luni de zile cu cinci tricouri, două perechi de pantaloni şi un costum de baie, s-a gândit că poate pleca aşa. Acum a ajuns la concluzia că şi-a luat prea multe haine în rucsacul de 20 de kilograme. „Orice e în plus nu te ajută cu nimic pentru că sunt constant 30 de grade. Eu m-am dus pregătit, aveam nişte încălţări de trekking”. Acolo şi-a cumpărat însă o pereche de şlapi cu care a călătorit în cea mai mare parte a timpului.

Şi-a pierdut camera foto, dar nu i-a furat-o nimeni

Itinerarul se schimba în funcţie de oamenii pe care îi întâlnea pe drum: "Nu am călătorit niciodată singur. Cred că în 80 de zile am avut o singură noapte în care am stat singur. Comunitatea asta de backpackeri e foarte mare. Am dat peste un cuplu de polonezi alături de care am călătorit vreo două săptămâni şi jumătate. Plimbatul ăsta cu rucsacul implică o oarecare deschidere spre oameni, te forţează să fii sociabil. Când eşti într-un hotel, e un cadru mai închis".

Localnicii i s-au părut foarte prietenoşi, în special în Guatemala. De pildă, în Antigua şi-a uitat camera foto într-o librărie, s-a dus la o bere şi abia după mai bine de o oră şi-a dat seama că a pierdut-o. S-a întors şi a găsit-o la aceeaşi masă. „Dacă ai puterea să fii umil, să fii un om normal - pentru că noi, europenii, avem impresia că noi suntem mai cu moţ în frunte - dai peste nişte oameni absolut senzaţionali”, arată el.

La o bere, la umbra palmierilor

Pe insula Caye Caulker, din Belize, a făcut scufundări la recifele de corali, a înotat cu rechini, pisici de mare şi vaci de mare: "Mă gândeam că pentru experienţa pe care am avut-o eu în Belize pe insulă, unde cheltuiam undeva la 30 de dolari pe zi, băieţaşii de pe Dorobanţi cu ceasuri scumpe plătesc undeva la 4.000-5.000. Ca să trăiască acelaşi lucru pentru o săptămână, maximum două". "Miza e să cunoşti oameni, să intri puţin în atmosfera locală, că doar locul respectiv pot să-l văd şi la televizor. Dacă nu interacţionezi cu nimeni, experienţa e pe jumătate pierdută", crede tânărul.

Şi acum îşi aminteşte fascinat de serile în care localnicii se întorceau de la pescuit cu ditamai peştele pe care îl trânteau pe o tablă încinsă pe foc: "Stăteam să bem bere şi mâncam peşte". În acelaşi arhipelag din Belize a înotat într-o zi 500 de metri de la o insulă la alta, alături de trei prieteni, după care s-au culcat peste noapte pe plaja pustie.

Pe canapea, cu tarantula pe perete

Nu s-a afundat prea tare în junglă: nu voia să rişte să se îmbolnăvească de malarie. "Am fost în junglă o zi, în Panama, şi m-am întors seara. Am mers vreo oră cu o barcă printr-o pădure de mangrove ca să ajungem într-un sat de băştinaşi care creşteau ananas. De acolo am mers prin pădure şi am ajuns într-o peşteră, la buza ei erau broaştele roşii – o raritate, iar înăuntru am dat de nişte păienjeni neevoluaţi de mii de ani, pe care îi vezi pe Discovery. Îţi mai săreau maimuţele pe deasupra capului, plus că ploua torenţial", povesteşte Cristi.

Deşi înainte să plece era îngrozit de insecte, s-a forţat să-şi depăşească fobia: "Când am plecat m-am gândit „Stai un pic, o să văd nişte chestii foarte ciudate, trebuie să îmi depăşesc fobia”. Şi am reuşit să trec peste, m-am forţat”. A făcut foarte bine deoarece a găsit insecte peste tot: "Stai pe o canapea la un hostel în Guatemala şi la un metru de umărul tău e o tarantulă care stă şi ea acolo. Creierul meu nu concepea că ăla e un păianjen: erau atât de mari, încât eu mă uitam la ele şi le priveam ca pe nişte animăluţe pe care nu le mai văzusem în viaţa mea. Sunt foarte înfricoşătoare, dar periculoase nu sunt ". Iar la un moment dat s-a trezit cu o lăcustă de 20 de centimetri pe faţă.

Petrecere cu uragan de ziua de naştere

Când era pe insulele Bay, din Honduras, a fost prins acolo de un uragan, exact de ziua lui de naştere, 26 octombrie. "Timp de patru zile s-a închis tot, bărcile nu mai făceau legătura cu continentul, toată lumea a tras obloanele. În schimb, surpriza totală pe care am avut-o a fost că «de uragan» toată lumea petrece." Nu a stat numai în casă, ci şi pe ţărm la o bere, aşteptând să vină uraganul. După care s-a mutat la un hostel de pe un deal, din interiorul insulei. Totuşi, tânărul spune că zona nu este atât de periculoasă pe cât se spune. "E un mit în proporţie de 99%". Există însă şi locuri nesigure, precum capitala Guatemalei, Belize City sau Panama City, "unde nu trece o zi să nu se împuşte cineva": "Dar dacă eşti conştient de ce se întâmplă în jur şi cu puţină băgare de seamă, refuz să cred că ţi se pot întâmpla chestii. Mie nu mi s-a întâmplat absolut nimic pentru că am avut tot timpul pretenţia de la mine să fiu atent."