Cum a scăpat o vedetă de ENERGIILE negative

S-a aflat nu demult în India, pentru a scăpa de energiile negative acumulate din cauza mediatizatului divorţ de mai tânărul său soţ...

Demi Moore a recunoscut că a suferit mult în urma divorţului de Ashton Kutcher. Prin urmare, după cum notează starpulse.com., actriţa a călătorit în India alături de ghidul său spiritual, guru Hargopal Kaur Khalsa.

Poftă, dorinţă şi dependenţă

"Demi susţine că s-a împăcat cu gândul divorţului, dar simţea nevoia să îşi  limpezească gândurile şi să scape de energiile negative pe care le-a acumulat. Ea spune că s-a vindecat complet de despărţirea de Ashton”, a declarat o sursă apropiată actriţei, conform revistei Grazia. Demi Moore a ales să plece în India la sugestia prietenului ei Russell Brand, care a găsit această soluţie după propriul său divorţ de Katy Perry. În cadrul acestei călătorii "de curăţare", Demi nu a avut voie să rostească niciun cuvânt. De asemenea, cu acest prilej ea a asistat şi la o conferinţă cu titlul „Poftă, Dorinţă şi Dependenţă" susţinută chiar de Dalai Lama. "Demi continuă lupta împotriva dependenţei de droguri şi de alcool, o luptă veche care însă a redevenit actuală după ce acest divorţ a readus-o pe drumul abuzurilor”, spun apropiaţii actriţei.