Pe 6 aprilie 1973 se lansa la Bucureşti producţia "Veronica", în regia Elisabetei Bostan, feeria muzical-coregrafică care a rămas, de-a lungul timpului, preferata mai multor generaţii. Un film muzical pe care copiii ajunşi acum oameni în toată firea nu l-au uitat, şi de care copiii oamenilor în toată firea încep să se îndrăgostească.
Cine ar putea să o uite pe neastâmpărata Veronica, fetiţa care se află la un cămin de copii şi primeşte de ziua ei în dar de la Zâna cea bună o traistă vrăjită, care-i va îndeplini orice dorinţă. Refuză să împartă această bucurie cu ceilalţi copii şi Zâna o pedepseşte. Peripeţiile se ţin lanţ, pe drum întâlneşte prieteni buni şi răi (cum ar fi Motanul Dănilă, Vulpea, şi mulţi alţii). Aprobarea a durat doi ani
Regizoarea şi scenarista Elisabeta Bostan, una dintre emblemele filmului românesc pentru copii şi mentorul câtorva zeci de generaţii de regizori români dezvăluie secretele "fabricării" acestui film de excepţie, a cărui realizare nu a fost deloc uşoară. "Credeam că nu o să mai intru în producţie cu filmul ăsta! Îl propusesem de multă vreme şi mă tot amânau. Urcam în Casa Scânteii la etajul 5 (acolo era departamentul care se ocupa de cinematografie, Mircea Sântimbreanu era atunci la conducerea Cinematografiei Române). Veneam ca să se ştie că n-am murit! Şi într-o zi, spre Crăciun, am fost chemată de urgenţă şi mi s-a spus: Intri în producţie cu "Veronica". Începi filmările în primăvară. Mi s-a făcut rău! Mi s-a făcut frică, îmi venea să mă culc pe scările Casei Scânteii să mă odihnesc... Aprobarea pentru film durase doi ani".
Şi a început frumoasa nebunie. "Am lucrat şi cu filmări combinate, la Mosfilm, inclusiv machiajul şi măştile asigurate de doi profesionişti de la Studioul Mosfilm. Am găsit o vilă în ruină, dar superbă, pe Valea Prahovei. De unde toată această minunată "demenţă", de unde superbele personaje, de unde Motanul care cântă dezinvolt "Eu sunt Motanul Dănilă/ Cel mai aprig motan/ De şoricei nu mi-e milă/ Şi-i bag în buzunar", sau mironosiţa Vulpe? "Totul reprezintă o concluzie a copilăriei mele", recunoaşte doamna Elisabeta Bostan. Fără kitsch
"Tata vorbea într-un stil de poveste, îmi spunea: Dacă tu eşti atentă, după copacul acesta s-ar putea să apară vulpea. Sau iepuraşul... Am creat aceste personaje după un univers care mi-a fost aproape. Filmul a fost o chemare interioară de departe. Dintotdeauna mi-am dorit să fac film. Făceam, copil fiind, teatru în şură! Mama şi tata mă duceau la film în Buhuşi, îmbrăcată frumos şi înainte de film era un scurt metraj cu Mickey Mouse. Pentru acel scurtmetraj mă duceam de fapt. După film mă urcam pe scenă şi pipăiam pânza ecranului, neînţelegând de ce nu mai veneau personajele. Şi tata îmi spunea: Săptămâna viitoare vin iar!. Elisabeta Bostan mai spune că Veronica se bazează pe o educaţie totală. "Eu când lucram la film mă transformam în personajele ce purtau aroma copilăriei mele. Am avut norocul să am actori buni. Alt motan mai bun decât Dem Rădulescu nu există! Mă înţelegeam cu Margareta Pâslaru (o perfectă Împărăteasă a furnicilor şi nu numai). Ce fericit putea să fie Pittiş că joacă în filmul ăsta, Greieraşul!
Pe tot parcursul realizării am căutat să nu cad în patima kitsch-ului, să păstrez parfumul românesc. Acest film generează cele mai ciudate (în sensul bun al cuvântului) reacţii, atât la copii, cât şi la oamenii mari", concluzionează doamna Elisabeta Bostan. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/j--J5C1DIrM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>