Cum a fost eliminat, de fapt, liderul terorist Ismail Haniyeh. Rușine imensă pentru Gardienii Revoluției

Cum a fost eliminat, de fapt, liderul terorist Ismail Haniyeh. Rușine imensă pentru Gardienii Revoluțieisursă foto - hepta.ro

Liderul mișcării teroriste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, considerat vinovat de planificarea masacrului comis în Israel pe 7 octombrie anul trecut, nu ar fi fost ucis într-un atac aerian.   

Bomba era în camera lui Haniyeh

Oficiali din Orientul Mijlociu susțin că în camera în care era cazat Haniyeh era plasată o bombă. Dispozitivul exploziv ar fi fost introdus pe ascuns în casa de oaspeţi din Teheran cu câteva luni înainte.

Bomba fusese ascunsă în urmă cu aproximativ două luni în casa de oaspeţi în care era cazat acum liderul teroriștilor palestinieni, potrivit oficialilor din Orientul Mijlociu.

Casa de oaspeţi, situată într-un cartier de lux din nordul Teheranului este administrată şi protejată de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice.

În jurul orei locale 2 a.m., dispozitivul a explodat, spun sursele din Orientul Mijlociu, inclusiv iranieni.

Ismail Haniyeh

Ismail Haniyeh și Ali Khamenei Sursa foto: X

Bomba a fost detonată de la distanţă și nu a făcut pagube în exteriorul clădirii așa cum s-ar fi întâmplat în cazul unui atac iranian.

Explozia a spart ferestrele şi a prăbuşit o parte din zidul complexului, au declarat oficialii iranieni.

Astfel de daune au fost, de asemenea, evidente într-o fotografie a clădirii împărtăşită cu The New York Times.

Explozia l-a ucis pe loc pe Ismail Haniyeh și o gadă de corp care se afla în aceeași încăpere cu liderul Hamas.

Breșă de securitate rușinoasă  pentru Iran

Modul în care bomba a fost ascunsă în casa de oaspeţi rămane neclar. Oficialii din Orientul Mijlociu au declarat că planificarea asasinatului a durat luni de zile şi a necesitat o supraveghere extinsă a complexului.

Autorii atentatului au reuşit să exploateze o breşă în securitatea unui complex presupus foarte bine păzit, care a permis amplasarea unei bombe chiar în camera lui Haniyeh.

Trei oficiali iranieni au declarat că o astfel de breşă a fost un eşec catastrofal al serviciilor de informaţii şi de securitate ale Iranului.

Și o numesc o ruşine imensă pentru Gărzile Revoluţiei. Complexul era folosit pentru găzduirea unor oaspeţi proeminenţi precum Haniyeh.

Iranul, înfuriat

În orele care au urmat asasinatului, speculaţiile s-au concentrat imediat asupra Israelului, victimă a atacului teroriștilor palestinieni de anul trecut.

Prima ipoteză a fost lansarea unei rachete, posibil dintr-o dronă sau dintr-un avion.

Oficialii din Iran şi lideri ai teroriștilor palestinieni Hamas au declarat miercuri că Israelul a fost responsabil pentru asasinat.

Inclusiv oficiali americani sub protecția anonimatului s-au exprimat în acest sens.

Israelul însă nu și-a asumat responsabilitatea pentru acestu atac. Totuși, oficialii serviciilor de informaţii israeliene au informat Statele Unite şi alte guverne occidentale cu privire la detaliile operaţiunii.

Eliminarea teroristului Haniyeh, care lasă în urmă un bilanț extrem de sângeros, cu peste 1200 de civili israelieni morți și o mulțime de violuri, schingiuri și alte atrocități, ameninţă să declanşeze un nou val de violenţe în Orientul Mijlociu.