Cum a fost desovietizată statuia lui Lenin din Odesa
- Dodo Romniceanu
- 23 octombrie 2015, 15:28
O statuie a lui Lenin a fost transformată în Darth Vader, eroul mitic şi malefic din Războiul Stelelor de George Lucas, la Odesa, în Ucraina, în cadrul noilor legi privind desovietizarea.
Noua statuie, operă a artistului ucrainean Oleksandr Milov, a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii, în prezenţa unui bărbat deghizat el însuşi în Darth Vader, pe teritoriul unei uzine din acest oraş din sudul Ucrainei, unde trona altădată revoluţionarul rus. Statuia a fost dată jos în lumina noilor legi promulgate în mai şi care interzic simbolurile sovietice, la fel ca şi cele naziste, şi prevăd demontarea monumentelor pentru glorificarea înalţilor responsabili sovietici, precum şi schimbarea denumirilor de localităţi, de străzi sau de întreprinderi care fac referire la epoca comunistă, scrie Agepres.