Şeful statului l-a desemnat în funcţia de prim-ministru pe preşedintele PSD, care va forma un guvern USL.
Preşedintele PSD Victor Ponta a acceptat fără ezitare să fie desemnat prim-ministru cu toate că, recent, afirma răspicat că nu vrea să fie premierul lui Traian Băsescu şi că preia funcţia doar după alegeri. Victor Ponta are la dispoziţie 10 zile pentru a veni cu lista de miniştri şi cu programul de guvernare pentru a cere votul de învestitură. Premierul desemnat are nevoie să întrunească majoritatea voturilor parlamentarilor, adică 231. Exact cât a avut nevoie Opoziţia pentru demiterea guvernului Ungureanu. Guvernul Ponta se bazează pe cele 226 de voturi ale USL, dar şi pe grupul minorităţilor naţionale. De altfel, deputaţii minorităţilor au avut o contribuţie decisivă la aprobarea moţiunii de cenzură prin care Guvernul Ungureanu a fost demis. Din cele 235 de voturi pentru moţiune, zece au venit de la grupul minorităţilor, aflat în coaliţia guvernamentală care, oficial, îl susţinea pe Ungureanu. Guvernul Ponta va fi unul PSD-PNL, format pe principiul numărului egal de miniştri. La două-trei portofolii aspiră şi PC, partidul condus de Dan Voiculescu. Guvernare sau suspendare Deşi afirma că "niciodată în mandatul său nu-l va desemna pe Victor Ponta premier", şeful statului a dat curs solicitării făcute de liderii Opoziţiei. USL a clamat la Cotroceni deţinerea majorităţii parlamentare şi l-a propus pe Victor Ponta. Cum nu au mai existat alte propuneri – PDL se retrăsese din joc, spunând că nu avansează niciun candidat de prim-ministru – iar UDMR ceruse alegeri anticipate, varianta Ponta a fost singura fezabilă. USL a mers la Cotoceni anunţând public o poziţie de forţă: Traian Băsescu îl desemnează pe Victor Ponta ca prim-ministru sau, dacă nu, atunci declanşează suspendarea acestuia din funcţia de preşedinte al României, după cum anunţa vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, înaintea de a intra pe poarta Cotrocenilor. Provocările cabinetului Ponta Noul premier Ponta va avea câteva chestiuni sensibile de rezolvat:
- Să găsească reurse financiare pentru a reîntregi salariile bugetarilor şi pentru a restitui pensionarilor cota de 5% CASS reţinut;
- Să rezolve problema restituirii imobilelor naţionalizate;
- Să reducă CAS-ul;
- Să încheie programul de privatizări şi restructurări ale companiilor de stat convenit cu FMI;
- Să reducă evaziunea fiscală şi să crească gradul de colectare a taxelor la buget.
"Victor Ponta a fost singurul nume propus la consultări pentru funcţia de prim-ministru. Îi încredinţez misiunea de a forma Guvernul."
TRAIAN BĂSESCU, preşedintele României
Cabinetul Ponta: schiţă cu favoriţii
Viitorul guvern USL va lucra pe structura celui actual, susţin surse din cadrul acestei alianţe: 16 miniştri şi un vicepremier. Portofoliile nu vor fi împărţite după principiul "unul mie, unul ţie", ci vor fi luate în considerare trei-patru nume pentru fiecare minister.
Există însă şi favoriţi: pentru scaunul de vicepremier sunt în cărţi conservatorul Daniel Constantin şi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Dragnea este vehiculat şi la Interne, alături de Dan Nica, dar şi la Dezvoltare Regională, unde ar putea fi şi un tehnocrat.
La Externe – Titus Corlăţean, Justiţie – Dan Şova, Industrie - Iulian Iancu sau Constantin Niţă, Sănătate - Florian Popa sau Nicu Bănicioiu, Mediu - Carmen Moldovan.
De la PNL, Claudiu Doltu este dat la la Finanţe, Eduard Hellvig – Transporturi, Mircea Diaconu - Cultură, Maria Cîmpeanu- Muncă, Corneliu Dobriţoiu- Apărare, Relu Fenechiu – Comunicaţii, Andrei Marga – Educaţie.
La Agricultură este dat Daniel Constantin, la Fondurile Europene - un tehnocrat sau liberala Ramona Mănescu, iar la Economie, analistul Liviu Voinea sau un alt tehnocrat.
Moţiune negociată până la buza urnei
- Ungureanu, atac la Ponta: "România nu este un magazin pe care să-l închizi că pleci Dubai"
- Cum au "argumentat" Ponta și Antonescu moțiunea USL: "Ungureanu e un securist arogant. Face parte din generația securiștilor"
- Mihai Răzvan Ungureanu: Nu mă regăsesc în generaţie cu Antonescu şi Ponta
- Theodor Paleologu, către Victor Ponta: „Votați, nu împușcați"
- Crin Antonescu, la braţ cu Voiculescu: "Marea pricepere a Ungurenilor e să asculte telefoanele"