Cum a ajuns un ROMÂN între cei mai buni 5 DJ din lume

Cum a ajuns un ROMÂN între cei mai buni 5 DJ din lume

Povestea lui BOg (Bogdan Tănăsoiu) este una care poate inspira zeci de tineri din România. El a ajuns în doar câteva luni unul dintre cei mai bine cotați DJ din lume, după ce a participat la un concurs dedicat celor pasionați de muzica electronică. BOg a mixat toată vara în cele mai tari cluburi din Ibizza.

Dacă nu sunteți iubitori ai muzicii electronice este posibil ca numele lui să nu vă sune cunoscut, dar BOg este românul care pune muzică în cele mai tari cluburi din Ibizza. Viața lui s-a schimbat în doar 3 luni, după ce iubita lui a văzut un concurs dedicat celor care sunt pasionați de muzica electronică ,,Într-o dimineață, iubita mea mi-a zis că a văzut ea un concurs, să fac un mix, să-l urc pe site-ul lor și să merg în Ibizza, iar dacă fac o figură bună acolo iau un contract de 100.000 de mii de euro și devin rezident într-un club din Ibizza. Să fiu sincer, m-am înscris în competiția respectivă cu gândul că urmează să văd stațiunea care nu doarme, dar nu m-am gândit la mai mult" spune BOg.

Poate suna clișeic, e adevărat, dar când vezi videouri cu experiența lui îți dai seama că totul e real. A intrat în competiție cu cei mai buni tineri din toată lumea, iar el nu a crezut că va fi câștigător, concurența era mare ,,Trebuie să recunosc că pe lângă talent și pasiune, mai trebuie să ai o atitudine potrivită și o imagine bună, totul contează".

BOg a ajuns după participarea la Burn Residency să fie la masa juriului alături de nume grele din industrie precum Marco Bailey, Igor Marijuan,Sebastian, Bohnenberger, DJ Borg.“Burn Residency este o experiență din care am avut numai de învățat, este o școală în sine.Sunt onorat să fac parte din juriul central și i-aș sfătui pe participanți să nu privească totul ca pe un simplu concurs, ci mai degrabă ca o șansă unică de a accesa o altă lume, de a creștealături de cei mai buni DJ din lume.”, crede Bogdan Tănăsoiu aka BOg

În acest an România are șansa din nou să fie vârf în această competiție internațională dacă găsim tineri la fel de talentați. Cei care vor să se înscrie în concurs pentru a avea șansa să ne reprezinte o pot face până pe 15 martie pe facebook-ul oficial al competiției.

 

Ne puteți urmări și pe Google News