Cum a ajuns apa pe Pământ. Un studiu japonez lansează o nouă teorie cu privire la originea apei pe Terra

Asteroizi. Sursa foto: dreamstime

„Asteroizii ar fi putut să aducă apă și materie organică pe Pământ”, a anunțat o echipă de cercetători japonezi. Ipoteza, publicată în revista științifică Nature Astronomy de către Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială, a luat naștere după o analiză a probelor de la asteroidul Ryugu colectate de sonda spațială Hayabusa2.

Analiza compoziției probelor de materie aduse de pe asteroidul Ryugu de o misiune spaţială japoneză acreditează teoria unei origini extraterestre a apei, potrivit studiului.

Asteroizii de tip C, precum Ryugu, bogaţi în substanţe volatile (capabile să treacă cu uşurinţă de la starea solidă la starea gazoasă) şi organice (sau carbonice), ar fi putut fi una dintre principalele surse de apă de pe Pământ, potrivit studiului la care au participat cercetători japonezi şi străini.

Este posibil ca asteroizii să fi adus apă pe Pământ

Rămâne un mister modul în care Pământul, care a fost compus iniţial aproape în întregime din magmă topită, a ajuns să fie acoperit cu apă. „Într-un sens, este posibil ca acele corpuri cerești mici să fi adus apă și viață pe Pământ”, a declarat Motoo Ito, cercetător principal la Agenția Japoneză pentru Știință și Tehnologie Marine-Pământ.

„Contribuţia la Terra a substanțelor volatile, adică a materiei organice şi a apei, este încă subiectul unei dezbateri importante”, subliniază studiul. Însă substanţele organice identificate pe Ryugu reprezintă probabil o sursă importantă de substanţe volatile, pe lângă alte surse potenţiale precum vântul solar”, mai spun cercetători japonezi.

Foto: particulele aduse de pe Ryugu

Sursa foto: japantimes.co.jp.

Particulele aduse de pe Ryugu sunt, fără îndoială, printre cele mai puţin contaminate materiale ale sistemului solar disponibile pentru studii de laborator, iar cercetările în curs de desfăşurare asupra acestor eşantioane valoroase cu siguranţă ne vor extinde înţelegerea asupra proceselor timpurii ale sistemului solar, subliniază oamenii de ştiinţă japonezi.

Ce se ştie despre asteroidul Ryugu

Descoperit în 1999, Ryugu (Palatul Dragonului, în japoneză) este situat la peste 300 de milioane de kilometri de Terra şi are mai puţin de 900 de metri în diametru.

Oamenii de ştiinţă cred că o parte din materia acestui asteroid a fost creată la circa cinci milioane de ani după naşterea sistemului nostru solar şi nu a fost încălzită la peste 100 de grade Celsius.

În 2019, sonda japoneză Hayabusa-2 a reuşit să preleveze 5,4 grame de rocă şi praf negru de pe Ryugu, iar o capsulă care conţinea această încărcătură excepţională a revenit pe Pământ la sfârşitul anului 2020, cu promisiunea de a oferi noi indicii despre originea vieţii pe Pământ.

În iunie, un alt studiu ştiinţific japonez dezvăluise prezenţa în aceste probe a aminoacizilor, molecule aflate la baza vieţii deoarece sunt capabile să formeze proteine prin combinarea lor, informează Agerpres.