Din aprilie, asociațiile, fundațiile sau organizațiile culturale din Timișoara așteaptă rezultatul evaluării proiectelor depuse spre finanțare la primăria Timișoara. Orașul de pe Bega va fi, în 2021, Capitală Culturală Europeană. Primăria nu a finalizat nici până azi evaluarea proiectelor pentru care edilii au anunțat că au alocat 3,5 milioane de lei. Proiectele s-au depus până în 24 aprilie, iar până pe 30 aprilie urma să fie făcută evaluarea, de către cele două comisii speciale, „constituite prin dispoziția primarului”.
Dana Sarmeș, reprezentanta Asociației Contrasens, a transmis, public un apel la restul ONG-urilor, arătând, totodată situația dramatică în care a ajuns cultura în orașul de pe Bega. ”Sectorul cultural independent este în pericol de desființare, aceasta într-un oraș viitoare Capitală Culturală. Pentru unii dintre noi publicarea listelor nu mai este de interes, noi avand proiectele deja încheiate, FIINDCĂ REGULAMENTUL DE SELECȚIE NE-A PERMIS, și orice sumă am fi primit este pierdută, fiindcă avem deja cheltuili angajate, care nu se mai pot deconta. Pentru alții dintre noi suntem în plină fază de implementare, în care nu știm ce cheltuili putem angaja și cum să ne bugetăm activitățile; unora dintre noi ne încep proiectele în 5, 14, 20 de zile. Singurii dintre noi, a căror proiecte încep în toamnă ar putea avea o zonă de confort în acest sens”.
Apelul public e asumat și semnat de reprezentanții celor mai importante asociații din Timișoara.
„Din păcate, evaluarea a întârziat nepermis de mult din mai multe cauze, legate pe de o parte de disponibilitatea comisiei, de unele probleme de sănătate, dar și din cauza unei evaluări superficiale a eligibilității tuturor proiectelor, care a necesitat reevaluarea”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu, citat de Tion.ro.
Sursele EVZ arată că, până la acest moment, nu au fost achitate integral nici alte angajamente aflate pe agenda culturală a municipalității.