Cărţile scriitorului José Frèches, preocupat de istoria asiatică, s-au vândut în peste un milion de exemplare în Franţa.
Trilogia „Discul de jad”, editată de Allfa, este primul roman al scriitorului francez José Frèches, specialist în istoria artei şi pasionat de cultura chineză. Scris într-un stil dinamic, romanul descrie marea fuziune care s-a produs în secolul al III-lea î.Hr. între Regatele Combatante din China dezbinată, pentru a da naştere celui mai vast şi populat imperiu din lume. Trilogia „Discul de jad” conţine trei volume: „Caii cereşti”, „Peşte de aur” şi „Insulele Nemuririi”. Romanele lui José Frèches, „Împărăteasa mătasii” şi „Discul de Jad”, s-au vândut în peste un milion de exemplare numai în Franţa, iar în România sunt traduse la Allfa. Ficţiune şi realitate istorică În „Discul de jad”, pe baza faptelor istorice, scriitorul construieşte o analiză fină a dinamicii politico-sociale din China antică, folosindu-se de posibilităţile nelimitate de improvizaţie şi ilustrare pe care le oferă ficţiunea. Ni se relevă astfel o dublă potenţialitate a scrierii lui José Frèches: pe de o parte, romanul poate servi drept sursă de cunoaştere a istoriei, a faptelor şi contextului lor, iar pe cealaltă parte ne aflăm în faţa unei ficţiuni, de o reală valoare literară. „Imperiul lacrimilor” Un alt roman de succes al lui José Frèches este „Imperiul lacrimilor”, care conţine volumele „Războiul opiului” şi „Jaful de la Palatul de vară”. În 1847, China este un ţinut sublim şi misterios totodată. Pentru a-l subjuga, francezii şi englezii aruncă asupra sa încărcături uriaşe cu o otravă funestă, opiumul. Un copil, un băieţel ascuns de împăratul Daoguang, poate însă să schimbe destinul imperiului. Astfel, ia naştere o poveste care se desfăşoară de-a lungul întregii Chine şi în care apar o dansatoare contorsionistă, un şambelan corupt, o tânără londoneză, un prinţ rebel. José Frèches are o licenţă în istoria artei chineze şi un masterat în istorie. În 1971 a devenit conservator la muzeul Guimet. După diverse funcţii în domeniul comunicării, audiovizualului şi industriei, el conduce o galerie de artă şi de antichităţi la Gallargue-le-Monteux, în regiunea Gard. Cărţile sale sunt editate la Allfa, în România.