Culmea modificării: Poliția nu poate pedepsi taximetriștii care încalcă legea

Aproape toți taximetriștii surprinși lângă Gara de Nord nu și-au mai făcut analizele medicale și examenele psihologice de la angajare. Deși șoferii sunt obligați să le facă anual, polițiștii nu pot să-i sancționeze dacă îi prind.

Legea taximetriei a fost actualizată dar cei mai mulți dintre taximetriști habar nu au care sunt noile prevederi. Mai grav este, însă, că legiuitorii care au modificat legea în cauză, 38/2003, au uitat să precizeze ce sancțiuni riscă cei care nu o respectă. Mai exact, de anul acesta, orice șofer de taxi sau personal cu atribuții în siguranța transporturilor este obligat să își facă, în fiecare an, examenul medical și psihologic. Până acum, examenul psihologic se făcea o dată la doi ani.

Legea modificată îi obligă, totodată, pe polițiști să le rețină certificatele de atestare a pregătirii profesionale celor care nu îndeplinesc această cerință, timp de cinci zile, ca să intre în legalitate. Numai că, analizând modificările aduse legii 38/2003, am observat că taximetriștii care nu se conformează nu pot fi pedepsiți pentru că nu există sancțiuni pentru această încălcare a legii.

Acțiunea-surpriză

„Fenomenul” l-am sesizat, nu cu mult timp în urmă, atunci când „Evenimentul zilei” a asistat la o acțiune comună a Brigăzii de Poliție Rutieră (BPR) a Capitalei și a Secției Regionale de Poliție Transporturi (SRPT) București. Toți taximetriștii de lângă Gara de Nord au fost verificați. Polițiștii de la Rutieră au verificat legalitatea actelor, reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) au verificat starea tehnică a mașinilor iar cei de la SRPT respectarea Legii taximetriei. Spre surprinderea lor, oamenii legii au constatat că niciunul dintre cei câteva zeci de taximetriști nu știau că legea în baza căreia transportă persoane s-a modificat. Nici măcar administratorii firmelor de taximetrie nu știau acest lucru.

Totuși, polițiștii au reținut certificatele de atestare profesională celor care nu aveau examenul medical și psihologic. Însă, după cinci zile, documentele le-au fost înapoiate.

Nu și-au făcut analize de la angajare

În timpul acțiunii la care am participat, am mai întâlnit un fenomen „bizar”. Mulți dintre taximetriști nu își mai făcuseră examene medicale și psihologice de la angajare sau de la obținerea atestatului profesional. Au fost depistați șoferi care lucrau, astfel, din anul 2008.

Polițiștii de la Transporturi ne-au spus că, în cazul în care șoferii sunt angajați la firme specializate în transport de persoane, administratorii acesor societăți sunt obligați ca, cu o lună înainte de expirarea valabilității certificatelor medicale, să își programeze angajații la o nouă examinare. În acest caz, pentru nerespectarea legii sunt sancționați persoanele desemnate, în special patronii. În cazul persoanelor fizice, persoanele desemnate sunt posesorii de autorizații de taxi.

Se cere modificarea legii

Cazul sesizat de noi survine la scurt timp după ce „Evenimentul zilei” a atras atenția altor lacune ale Legii taximetriei. Mai exact, modificarea adusă la începutul anului 2013, după ce criminalul Nicolae Vlad a ucis-o, în august 2012, pe studenta japoneză Yurika Masuno. Atunci, s-au interzis acostările pasagerilor din aeroporturi, dar nu și din gări și autogări.

Pe acest fond, surse din Ministerul Transporturilor ne-au declarat că s-au cerut, de la Poliția Transporturi, rapoarte referitoare la aceste lacune legislative, în vederea modificării, din nou, a Legii taximetriei.

Modifi cări bizare

Polițiștii ne-au explicat cum de nu pot să îi amendeze pe taximetriștii care nu respectă legea

● Art. 28, al. 2 prevede că atestatul este valabil dacă șoferul face dovada că este apt medical și psihologic și e vizat la termen.

● Art. 52, al.3, lit.b prevede ca taximetristul să dețină atestatul profesional și să îl prezinte organelor de control;

● Art. 56 ind.1 prevede că atestatul se poate reține de către polițiști dacă încalcă prevederile art.52, al. 3;

● Art. 55 sancționează toate faptele prevăzute la art. 52, dar nu și lit.b de la al.3.

Ordin comun

Modificările la Legea taximetriei au afost făcute în baza unui ordin comun emis de Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății privind examinarea medicală şi psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor şi periodicitatea examinării. Ordinul face referire la toate categoriile de transportatori: feroviari, maritimi și rutieri. A fost publicat în Monitorul Oficial, în decembrie 2013. Despre aceste „ajustări” la Legea 38/2003, vicepreședintele Sindicatului Național al Taximetriștilor Independenți (SNTI), Gabriel Stăvilaru, ne-a sesizat o altă anomalie. Pentru posesorii de atestate pentru transport pe calea ferată și cel naval se precizează anumite condiții pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, după vârsta de 55 de ani. La șoferi, în schimb, legea prevede doar efectuarea analizelor anuale pentru vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. „Nu se specifică, clar, ce se întâmplă după această vârstă. Ni se poate retrage atestatul ilegal. Noi am sesizat Ministerul Transporturilor și, în cazul în care nu se rezolvă, vom apela la CNCD pentru că este o discriminare”, a spus Stăvilaru.