Culmea interdicției! Americanii și Englezii interzic accesul pe Titanic
- Mihnea-Petru Parvu
- 24 ianuarie 2020, 00:20
Epava pasagerului Titanic, care a naufragiat în 1912, va fi protejată de turişti şi exploratori
Aceasta s-a întâmplat în urma unui acord inedit încheiat între SUA şi Marea Britanie, care a intrat ieri, a anunţat ministrul britanic al Apelor, Nusrat Ghani, informează Le Figaro.
În urma înțelegerii, cele două state pot „acorda sau refuza autorizaţii de a intra în epavă sau de a scoate obiecte din aceasta”. Epava se află în ape internaţionale şi este protejată de convenţia UNESCO privind conservarea patrimoniului cultural subacvatic.
Transatlanticul Titanic s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a ciocnit de un aisberg în nordul Oceanului Atlantic, în timpul călătoriei sale inaugurale, de la Southampton la New York. Posesiune a companiei White Star Line, Titanicul era cel mai mare pachebot din lume pe acea vreme.
Construit la Belfast, Titanicul s-a scufundat în de trei ore. Au fost circa 1.500 de victime, dintre cei 2.224 de pasageri. Epava se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.800 de metri.
De la descoperirea sa, în 1985, la 650 de kilometri de coastele canadiene, epava a fost asaltată de căutătorii de comori şi turişti.
După o expediţie în 2012, cercetătorii au descoperit că unele părţi ale epavei au fost distruse recent. În plus, s-au constatat cantităţi îngrijorătoare de deşeuri de la cei care curioșii care au vizitat a cea zonă a Atlanticului.