CULMEA GHINIONULUI. A fost lovit de cal, iar în drumul spre spital a făcut accident.

CULMEA GHINIONULUI. A fost lovit de cal, iar în drumul spre spital a făcut accident.

Durere și jale pentru un bărbat de 55 de ani din Rebrișoara, județul Bistrița Năsăud, care a avut parte de un adevărat ghinion. Acesta a fost lovit de cal, iar ulterior, în drumul spre spital a fost implicat într-un accident rutier. Cei de la Unitatea de Primiri Urgențe și-au făcut cruce când l-au văzut.

Incidentul cu calul s-a produs într-o pădure de pe raza comunei Rebrișoara. În urma loviturii, bărbatul de 55 de ani a căzut inconștient. Rudele l-au preluat imediat de la fața locului și au pornit spre spital, iar pe drum, acesta a început să își revină. Din păcate, ghinionul s-a ținut scai de el și, la doi pași de spital, autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier.

În cele din urmă, bărbatul a ajuns la spital.

„Victima, un bărbat în vârstă de 55 de ani, a ajuns la Compartimentul Primiri Urgențe Năsăud, transportat de aparținători. Acesta este conștient și va fi supus investigațiilor medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.pentru bistriteanul.ro