Culisele unui divorț care a uimit pe toată lumea. Cum s-a ajuns la despărțire, după trei decenii
- Teodora Vitan
- 14 ianuarie 2025, 17:28
După mai mult de trei decenii de relație, Pep Guardiola și Cristina Serra au luat decizia de a se separa. Conform surselor spaniole, această alegere a fost făcută în luna decembrie a anului trecut, iar cei doi au cerut ca detaliile despre despărțire să fie păstrate în cercul restrâns al familiei și prietenilor. De-a lungul anilor, cei doi au demonstrat că, chiar și în fața unor provocări, pot păstra o legătură puternică, fiind implicați activ în viața familiei și în afaceri comune.
Pep Guardiola și Cristina Serra se despart după 30 de ani de relație
După o relație de peste 30 de ani, antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, și soția sa, Cristina Serra, au decis să meargă pe drumuri separate. De altfel, în 2019, publicația Sunday Mirror relatase deja că Cristina părăsise Manchester împreună cu unul dintre copiii lor, pentru a se concentra pe compania sa de modă, pe care o gestiona de la distanță.
Viață separată, dar încă mențin legătura
Ultimii cinci ani ai relației lor au fost descriși mai degrabă ca o „viață în doi dar despărțiți”, fiind departe de idealul unei căsnicii tradiționale.
În această perioadă, Pep Guardiola a rămas în Manchester, în timp ce Cristina s-a împărțit între Barcelona și Londra.
Chiar dacă locuiau separat, cei doi au continuat să petreacă timp împreună la ocazii importante pentru familie sau în momente de recreere, cum ar fi mesele comune la restaurante din Barcelona sau întâlnirile cu fiicele lor.
Continuă să fie o familie, chiar dacă nu mai sunt un cuplu
Deși nu mai formează un cuplu, Pep și Cristina vor rămâne în continuare implicați unul în viața celuilalt. În perioada Crăciunului, deși decizia de despărțire era deja luată, cei doi au fost văzuți împreună la Barcelona, unde au mers la teatru alături de fiica lor.
Cuplul, cunoscut pentru stabilitatea relației lor în lumea fotbalului, se întâlnise pentru prima dată în 1994, când Pep avea 23 de ani și Cristina 20, iar în 2014 au decis să se căsătorească. Împreună au trei copii: Maria, Marius și Valentina, care sunt fiecare activi în domeniile lor, potrivit News