Culisele scandalului de la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. A început vânătoarea actorilor revoltați!

Declanșat de mai bine de un an, conflictul dintre reprezentanții primăriei Brașov, asistați de artiștii obedienți de la „Sică Alexandrescu”, și actorii care au îndrăznit să ridice capul împotriva neregulilor, s-a acutizat

Istoricul disensiunilor dintre cele două tabere trebuie menționat în strânsă legătură cu miza. Iar miza este una importantă: cum Teatrul Sică Alexandrescu este un organism finanțat de stat, cu spații generoase numai bune pentru închirieri pe bani frumoși, reprezentanții autorităților, în speță primarul George Scripcaru și subordonații săi, au pus o presiune imensă pe directorul instituției, Claudiu Goga. Acest lucru se întâmpla anul trecut și, cum Goga, regizor la bază, a refuzat să facă jocurile primăriei Brașov, Scripcaru și compania au început să apese butoanele din culise. „Ce voiau, de fapt, oamenii lui Scripcaru? Acces la spațiile teatrului, la săli... Să le închirieze, pe sume importante, celor interesați. Aceștia din urmă plăteau doar pentru spațiu, dar dispuneau și de curent electric, apă etc. Așa începuseră să înflorească niște paranghelii monstruoase în sălile de repetiții. S-a ajuns, la un moment dat, ca aceste activități să destabilizeze activitatea teatrului. Managerul de atunci - Claudiu Goga - și-a dat demisia când a realizat că nu poate stopa aceste practici”, ne-a explicat, sub protecția anonimatului, un bun cunoscător al situației.

Examen trucat

Demisia lui Goga, director care în 13 ani de muncă reușise să pună pe picioare Teatrul Sică Alexandrescu, a permis autorităților brașovene să înhațe și mai abitir hățurile intereselor personale. Doar că n-au mai riscat nimic. La organizarea concursului pentru ocuparea postului de manager lăsat vacant de Goga, oamenii primarului au încercat săși impună protejatul, trucând grosolan, potrivit actorilor protestatari, examenele. De aici înainte, protestele angajaților de la „Sică Alexandrescu” au devenit virulente. Deși au refuzat să mai urce pe scenă, demascând ingineriile autorităților, până la urmă Dan Zarafescu, personajul preferat de autorități, și-a început mandatul de director. Acest mandat n-a durat însă decât câteva zile. Speriat de amploarea conflictului, Zarafescu și-a prezentat demisia. N-a fost decât o mică bătălie câștigată de actorii revoltați, pentru că, aproape instantaneu, în locul lui Zarafescu a fost numită, ca manager interimar, Viorica Geantă-Chelbea, actriță obedientă politicii primăriei.

Primele trei victime

Solicitând organizarea unui concurs transparent (Viorica Geantă-Chelbea fiind numită printr-un ordin direct al primarului) și continuând, sub diverse forme, protestele, actorii revoltați au început să fie vânați. Invocând motive puerile și forțând limitele legii, noua conducerea a teatrului a desfăcut contractele de muncă a trei angajați: doi dintre cei mai valoroși actori ai trupei, Maria Gârbovan și Marius Cordoș, precum și a contabilei șefe Mariana Hudișteanu. A fost doar începutul prigoanei.

Mai pică trei capete

Are cuvântul Ada Galeș, actriță protestatară care se mândrește cu premiul UNITER pentru debut, primit chiar anul acesta: „Vânătoarea continuă la Brașov! Un alt actor - Bogdan Nechifor - a fost convocat pentru a da socoteală de ce și-a schimbat vestimentația pe scena teatrului din Sfântu Gheorghe, unde a colaborat la o piesă. De fapt, Bogdan a protestat în legătură cu situația de la Brașov, unde este angajat. În fine, și Bogdan, și eu, dar și Claudiu Goga (este, din calitatea de regizor, colaborator al Teatrului Sică Alexandrescu) vom fi dați afară. Știu sigur, pentru că am fost deja convocați de așa zisa comisie de disciplină. Doar că nu ne-au ajuns încă deciziile. E mai greu cu poșta de Sărbători… Motivele pentru care vom fi dați afară? Au adăugat cu pixul câteva ore de repetiții la avizier. Cum n-am trecut să verificăm și n-am fost anunțați și pe altă cale, n-am văzut schimbările din orar. Și, gata, afară!”.

Toată spuma artiștilor români le este alături

Într-o scrisoare adresată președintelui României, primului ministru, ministrului Culturii, dar și conducerii Teatrului Sică Alexandrescu sau Primăriei Brașov, scrisoare la care au subsemnat aproape cinci sute de artiști, în frunte cu Victor Rebengiuc, sunt solicitate următoarele:

1. Medierea crizei de la „Sică Alexandrescu” din Brașov de către o terță parte (UNITER sau Ministerul Culturii)

2. Rezolvarea crizei fără desfacerea niciunui contract de muncă (indiferent de „tabăra” din care face parte un membru sau altul)

3. Organizarea unui concurs transparent pentru ocuparea postului de manager al teatrului.

4. Revocarea deciziei de demitere a actorilor Marius Cordoș și Maria Gârbovan și a contabilei Mariana Hudișteanu.