Compania Alstom, lider în mobilitate sustenabilă, a pierdut procesul cu Metrorex. Cele două părți au ajuns în instanță pe tema întârzierii livrării garniturilor de metrou. Alstom a pierdut primul proces în care cerea suspendarea plății penalităților care i-au fost impuse.
Procesul dintre Metrorex și Alstom
Alstom Transport S.A a înregistrat cererea pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Contencios administrativ şi fiscal la data de 30.01.2024. Compania a solicitat instanţei admiterea cererii de chemare în judecată, precum și suspendarea efectelor adresei din august 2023. Prin intermediul documentului respectiv, Metrorex își exprima refuzul de a recunoaște incidența unor presupuse cauze de întârziere.
De asemenea, solicitantul propunea încheierea un act adițional privind modificarea duratei contractuale și suspendarea executării contractului de furnizare nr. 143/02.12.2020. Astfel, Alstom scăpa de obligația de a achita penalitățile de întârziere către Metrorex.
Decizia instanței
Tribunalul București a respins, pe 7 martie, pretențiile companiei care se recomandă lider în mobilitate inteligentă. În motivarea cererii, Alstom a susținut că a termenele contractuale nu au putut fi respectate din cauza situaţiei economice mondiale. De asemenea, compania a precizat că Metrorex nu i-a adus la cunoştință în mod corect si complet geometria liniilor de tren. Conform datelor din cerere, structura respectivă presupunea o anumită econformație a garniturilor, care nu a fost pusă în vedere de la început.
„Susţinerile reclamantei referitoare la interpretarea contractului, culpa pârâtei în neaducerea la cunoştinţa sa a geometriei liniilor de trene (curba în S), teoria impreviziunii nu determină o îndoială serioasă în privinţa legalităţii clauzei contractuale”, se arată în hotărârea Tribunalului București.
Procesul dintre Metrorex și Alstom. Valoarea penalităților de întârziere
Contractul de furnizare dintre Metrorex SA şi Alstom SRL a fost încheiat la data de 02 decembrie 2020. Pe fondul întârzierilor, Metrorex a emis două facturi pentru penalități. Prima se ridica la valoarea de 11.440.710,38 euro, reprezentând penalităţi de întârziere în indeplinirea obligaţiilor conform contract nr. 143/2020.
A doua factură pentru penalități de întârziere a avut valoarea de 1.920.345,5 euro. Pentru a evita plata acestora, Alstom s-a adresat instanței. Tribunalului București a respins cerințele companiei.