Cuba va elibera aproape 3000 de deţinuţi, printre care şi disidenţi
- Paul Ciocoiu
- 24 decembrie 2011, 10:27
Regimul de la Havana a anunţat aseară ca va pune în libertate, în următoarele zile, 2900 de deţinuţi, printre care şi persoane condamnate pentru "crime politice".
Preşedintele Raul Castro a declarat în faţa Parlamentului că această decizie este un gest de bunăvoinţă al regimului comunist, după numeroase apeluri în acest sens primite de la familiile deţinuţilor. Americanul Alan Gross, condamnat în Cuba la 15 ani de închisoare pentru atingere la adresa securităţii statului, nu va fi eliberat în cadrul vastei amnistii anunţate de Raul Castro.
Prezentând măsura de amnistie în faţa parlamentului de la Havana, preşedintele Raul Castro a menţionat că "unii condamnaţi pentru infracţiuni împotriva securităţii statului care şi-au ispăşit o bună parte din pedeapsă în bună purtare" urmează să fie eliberaţi. Printre cei 2900 de deţinuţi se află şi 86 de străini, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Autorităţile americane au admis că Alan Gross, arestat în decembrie 2009 în timp ce preda opozanţilor aparatură de comunicaţie prin satelit, lucra pentru un subcontractor al programului de ajutor al Departamentului de Stat (USAID), dar au considerat întotdeauna condamnarea lui ca o nedreptate şi cer eliberarea sa. În faţa deputaţilor, Castro şi-a mai reafirmat angajamentul de a promova lent reforma legii migraţiei ce ar permite relaxarea restricţiilor de călătorie impuse cubanezilor de peste o jumătate de secol.