În ultimii ani, reţelele de socializare au câştigat tot mai mult teren, în detrimentul discuţiilor face-to-face sau a celor telefonice, în ceea ce priveşte relaţionarea. Tot mai mulţi sunt cei care preferă să butoneze de zor tastatura PC-ului, a laptopului sau cea a telefonului mobil în căutare de parteneri virtuali de „bârfe” online. Ce mai la deal la vale, Facebook-ul, Tweeter-ul sau Instagramul sunt la mare căutare iar cei care nu au cont pe vreuna din aceste reţele sunt consideraţi fie demodaţi, fie, pur şi simplu, inexistenţi. Edilii bucureşteni au înţeles şi ei acest lucru, iar multe din acţiunile lor zilnice în calitate de primari de sector sau, cazul Gabrielei Firea, de primar general al Capitalei devin „postări” pe paginile personale sau oficiale de Facebook.
Firea, campioană la postări
În cap de listă, cu peste jumătate de milion de urmăritori, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, domină autoritar la capitolul prezenţă pe Facebook. De la anunţuri privind apariţia edilului şef la vreo emisiune TV (cazul ultimei postări din urmă cu 18 ore când Firea îşi punea în temă simpatizanţii în legătură cu apropierea orei când urma să apară în direct într-o emisiune televizată), la cele vizând pregătirile de iarnă ale PMB şi până la întâlniri cu diverşi oficiali, „parafate” de Firea, toată viaţa de zi cu zi a primăriţei generale pare a se scurge între şedinţe şi postări pe Facebook.
Robert Negoiţă, no. 1 între primarii de sector
Într-un top al celor mai activi primari de sector, la capitolul relaţionare, stă la loc de cinste Robert Negoiţă, cu peste 4 – 5 intervenţii zilnice, în care îşi informează cei peste 50.000 de „urmăritori” în legătură cu faptele sale de edil de sector. Interesant e că mai marele peste destinele Sectorului 3 are şi foarte multe comentarii pe pagina sa de Facebook, o parte însemnată a lor fiind răsplătită şi cu un răspuns din partea primarului Negoiţă. Discuţiile purtate în mediul online cu cei care acesează pagina edilului se referă în special la problemele de care se lovesc locuitorii Sectorului aflat în administrarea lui Negoiţă.
Daniel Băluţă, o postare la 4-5 zile
Pe locul doi, la o distanţă apreciabilă de „urmăritori” – 17.466, dacă e să ne luăm după statistica Facebook -, cu o regularitate de o postare la patru-cinci zile e primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. Şi în cazul lui, plouă cu necazuri şi probleme pe reţeaua de socializare, numărul celor care îl trag de mânecă pe edil arătând cu degetul spre, de exemplu, taxa de salubrizare piperată. Activ atunci când e vorba să anunţe vreo realizare a Primăriei pe care o conduce, cum ar fi bunăoară „paza copiilor în interiorul școlilor” (ultima postare), primarul Sectorului 4 tace însă mâlc atunci când vine vorba să dea răspunsuri.
Toader Mugur Mihai, edilul de la Sectorul 2, codaşul clasamentului
Pe ultimul loc, cu o mână de urmăritori (doar 1456), edilul Sectorului 2, Toader Mugur Mihai, pare de pe altă planetă. Postările sale pe Facebook sunt extrem de rare – cam o dată la 8 zile – iar în ceea ce priveşte capitolul interacţiune cu puţinii săi simpatizanţi acesta se învârte undeva în jurul punctului zero. Daniel Florea (primarul Sectorului 5), cu aproape 9 mii de urmăritori, Gabriel Mutu (Sector 6) şi Dan Tudorache (Sector 1), fiecare cu un număr de aproximativ 3.000 de urmăritori îşi împart mijlocul clasamentului.