Cu două ceşti de ceai negru pe zi, scapi de demenţă

Cu două ceşti de ceai negru pe zi, scapi de demenţă

Portivit unui studiu recent al cercetătorilor Universităţii din Singapore, publicat de Dailymail, persoanele care consumă două-trei ceşti de ceai negru pe zi sunt mai puţin predispuse la demenţă,decât cele care nu au acest obicei.

Cafeaua nu are acelaşi efect, deoarece nu cofeina este aceea care protejează, ci substanţele numite "flavonoizi" conţinute de ceaiul negru.

Marea Britanie este cunoscută drept una dintre cele mai mari consumatoare de ceai din lume, cu aproximativ 168 de milioane de ceşti de ceai pe zi.

Cercetătorii din Singapore au studiat obiceiurile de fiecare zi a 2.500 de persoane de peste 55 de ani.

La demararea studiului, fiecărui voluntar i-a fost testată funcţia cognitivă a creierului, experiment repetat doi ani mai târziu.

Rezultatele au arătat că cei care au băut mai mult ceai negru nu au înregistrat declin psihic şi nici urme de demenţă.

Băutorii moderaţi de ceai (două ceşti de ceai pe zi) sunt cu 55% mai păziţi de demenţă, pe când cei care beau ceai negru în cantităţi mai mari (şase, până la zece ceşti pe zi) sunt feriţi de boală în proporţie de 63%.

Dimpotrivă, băutorii de cafea nu au înregistrat nicio îmbunătăţire a stării lor de sănătate.

Ceaiul este o bogată sursă de flavonoizi, antiozidanţi care protejează celula nervoasă.

De asemenea, este dovedit faptul că, băut fără zahăr, ceaiul protejează împotriva unui spectru larg de boli, printre care cancerul şi Alzheimerul.

(14:20)

Ne puteți urmări și pe Google News