Teama de coronavirus, de carantină și de naiba mai știe ce a golit, iarăși, magazinele. Sute, mii de oameni s-au înghesuit să-și facă provizii. A fost la fel de rău ca în primele zile când s-a anunțat că vom fi loviți de boală. Printre miile de cumpărători, m-am nimerit și eu, ieșit să iau câteva lucruri de strictă necesitate. Ceea ce ar fi trebuit să fie o banală sesiune (ca s-o numesc prețios) de cumpărături la magazinul din colțul bloculul s-a transformat într-o adevărată aventură. Pe care v-o povestesc mai jos.
Pe la ora cinșpe – cinșpe și ceva, mă sună soția: „Mergi și fă niște cumpărături: apă, hârtie igienică, prosoape de hârtie, săpun lichid, șervețele umede și, dacă găsești, niște spirt. A, și să nu uit, un kilogram de făină, un pliculeț de drojdie uscată și fructe”.
Mă execut și merg la Lidl-ul din vecinătatea blocului, în zona pasarelei de pe Mihai Bravu. Vreau să termin repede. Ajung în cinci minute și dau să iau un cărucior. Nu găsesc nici unul. „Nu-i a bună, mă gândesc. E miercuri, mijlocul săptămânii și o oră la care oamenii sunt la lucru”.
Lidl-ul de lângă noi se aglomerează seara, când locatarii blocurilor din zonă, se întorc de la serviciu.
Intru în magazin. Este plin de cumpărători. Totuși, ma îndrept încrezător spre rafturile de hârtie igienică și prosoape de hârtie. Data trecută, când a fost primul val, lumea s-a aruncat asupra produselor alimentare, mai puțin asupra celor de igienă.
Locul e gol. Au rămas doar sacii mari de ambalaj. S-au terminat spirtul, șervețelele umede, săpunul lichid și solid. Nu-mi convine... dacă nu găsesc aici ce îmi trebuie, voi fi obligat să merg la un alt market, ceva mai departe.
Raioanele s-au golit rapid
Mai pun un bidon cu lapte și mă mă îndrept spre frigiderul cu produse congelate. Iau două plăcinte, una cu brânză dulce și stafide și alta cu varză și carne. De plăcinte nu s-au atins... și nici înghețata nu pare să-i atragă.
Mă uit în coș...mai nimic din ceea ce ar fi trebuit să cumpăr...doar lapte și două plăcinte congelate...privesc pe lista de cumpărături...în jur...și mai dau o raită...
„La noapte vine tirul cu marfă din nou...”
Îmi iese în cale un tip, un supraveghetor, cu două torturi în brațe...nu-s pe lista mea. Îl opresc și-l întreb ce s-a întâmplat ori dacă sunt șanse să mai aprovizioneze magazinul cu ce am eu nevoie. Eu vorbesc, iar o duduie între două vârste care trage un căruț încărcat cu ouă, apă, conserve, ciocolată, napolitane, cola, îi un tort și îl pune peste restul produselor. Nici „vă rog”, nici „am observat că nu vă trebuie”, îl ia pur și simplu și trece mai departe.
Uimit, cu ochii după ea, tânărul îmi răspunde sau poate vorbește singur: „Au înnebunit...n-ai cu cine să te înțelegi. La noapte vine tirul cu marfă din nou, să facă aprovizionare, iar mâine rafturile vor fi pline. N-ai cu cine să te înțelegi...”
Îl las vorbind singur și merg să plătesc.
Din păcate n-am găsit ceea ce aveam nevoie, drept urmare va trebui să merg și în partea cealaltă, la Kaufland.
O lume nebună, nebună...după cumpărături
În parcarea de la Kaufland, plin de mașini, parcă ar fi sâmbătă sau duminică, când toată lumea iese la cumpărături. Într-un colț, o mașină de poliție în care așteaptă vreo patru agenți. Veghează să nu iasă scandal.
btr
Ca și în partea cealaltă, nici un căruț liber. Împăcat cu ideea, ridic din umeri, îmi fac curaj și intru. Puhoi de omenire, o mulțime de câteva ori mai mare decât în partea cealaltă.
Am uitat instantaneu ce trebuie să cumpăr, nu îmi amintesc nici măcat că am totul scris, într-un mesaj, pe telefon. Mă opresc, în fața intrării și privesc. În acest timp, pe lângă mine intră alți și alți cumpărători. Tineri, bătrâni, soți și soții, familii cu copii, toți se revarsă în interior.
Privesc spre raionul de legume-fructe...au mai rămas câteva portocale, niște mere scofâlcite, banane și struguri. În dreapta sunt produsele de igienă, hârtie igienică, prosoape de curățat, șervețele.
Încerc să mă orientez, dar n-am vreme căci din spatele meu țâșnește un individ masiv cu o mască medicinală pe față. Ai zice că-i un hoț. Se repede la raftul cu hârtie igienică și smulge ultimele două baxuri cu aromă de lavandă. În întoarcere, mă izbește puternic în umăr, mă răsucesc în loc, iar el aruncă baxurile într-un căruț păzit de o duduie mascată ca și el. Zici că sunt doi tâlhari în mijlocul acțiunii.
La fel de repede, apucă, un bax de făină, dintr-o stivă așezată în mijlocul culoarului și-l pune în căruț. Femeia strigă cu o voce ascuțită: „Mai ia unul, să fie, că nu se strică...”
La rându-i, mută căruțul în dreptul unui turn de conserve de fasole și mătură un braț în căruț. Apuc să număr...una, două...patru..zece... Mă opresc...nu-i treaba mea ce își cumpără fiecare.
Ambuteiaj cu cărucioare
btr
Revin în fața portocalelor... parcă erau recomandate la răceală...dau să iau câteva dar o bătrânică din spate mă împinge să-și facă loc să aleagă. Mă las păgubaș. Mă mulțumesc cu un ciorchine de banane. Sunt frumoase, mari și nu știu de ce nu este bătaie pe ele...
Le pun în coș și trec mai departe. Mai devreme am ratat hârtia igienică, însă am prins o rolă mare de prosoape, rătăcită printre ambalajele goale. Mai departe... La săpun au mai rămas doar etichetele. Mă gândesc, să iau un gel de duș? N-apuc pentru că sunt împins din nou. Nu îmi dau seama de cine și de ce.
Dau să mă întorc pe culoarul din mijloc dar nu mai am cum. Două doamne solide și în vîrstă s-au blocat una pe alta, cu cărucioarele pline și nu vor să dea înapoi. Aștept câteva zeci de secunde, văd că nimic nu se întâmplă așa că las baltă restul cumpărăturilor și trec în partea celaltă a magazinului, spre casele de marcat. În drum, cu coada ochiului, văd că zona unde ar trebui să se găsească apa este pustie.
Munți de cumpărături și cozi de zeci de metri
Mă așez la o coada care se întinde de-a lungul a câtorva zeci de metri, am doar un kilogram de făină, câteva banane și un sul de prosoape de hârtie. Cam puțin, comparativ cu ce văd în jurul meu.
btr
În față, un hipster și-a umplut căruțul cu lapte fără lactoztă, cred că avea vreo 30-40 de litri, câteva pachete mari de cereale cu ciocolată, două sticle de vin, mai multe cutii cu bulion, vreo două bidoane de coca-cola și niște conserve cu pate.
Alături, o domnișoară/doamnă, cu două cutii de suc de portocale, câteva măsline, o găletușă de iaurt și multe, multe batoane multicereal.
Privesc în spate, o familie, mama, tata și un puști de vreo șase ani. Au căruțul plin cu de toate pentru toți, iar puștiul tot cară, ba napolitane, ba pufuleți, ba covrigei... Degeaba îi spune mama să le ducă la loc că nu au bani suficienți. Băiețelul a prins că-i rostul de cheltuială și își face de cap.
Îmi încrucișez privirile cu ale tatălui, se uită la mine cu aerul că le cam încurc treburile. Ceva de genul, „te bagi și tu cu trei firfirici... nu vezi că aici e treabă serioasă?”
Într-adevăr, sunt înconjurat de coșuri din care stau să se prăvale munți de făină, mălai, lapte, conserve, apă, ouă, iaurturi, produse de igienă etc.
Mă întreb ce caut acolo. Încet, încet, cozile avansează, se deschid noi case, sunt chemați noi vânzători. De pe margine, la coada noastră se mai lipește câte unul sau câte una, de regulă oameni în vârstă, care și-au făcut ucenicia la rândurile de pe vremea lui Ceaușescu. Asta este, n-ai ce să-i faci.
Ultima frontieră... casa de marcat
După vreo câteva zeci de minute, ajungem în față. O vânzătoare îmi face semn, mă vede că am coșul aproape gol... „Mergeți înainte, este o casă liberă, înaintați”
Îi mulțumesc și-i depășesc în viteză pe cei din față, până să bage de seamă, ca la curse, așa cum am văzut într-un film șmecher. Fiind mai ușor, mă strecor rapid, îi iau fața hipsterului cu laptele fără lactoză și a unui individ în geacă de piele care și-a umplut căruțul cu saci de mâncare pentru câini peste care a adăugat câteva sticle de rom. Până să se dezmeticească ei, eu mi-am așezat produsele pe bandă.
În spatele meu dă buzna familia cu băiețelul de șase ani. Și ei s-au mișcat repede. Hipsterul cu laptele și individul cu mâncarea pentru câini își împart locurile trei – patru.
De aici, lucrurile devin simple, vânzătoarea îmi scanează marfa și îmi ia banii, în vreme ce tatăl de familie continuă să mă privească de parcă îi încurc treburile.
Cu cumpărăturile în sacoșă, ies la aer și privesc cerul. În sfârșit, sunt liber!