A făcut deja epocă explozia de la Arhangelsk a unui dispozitiv nuclear la 8 august. S-au lansat ipoteze, au fost contactați tehnicieni, experți, s-a făcut o legătură majoră între explozie și celebrele Arme Supreme, absolute și de necontracarat ale lui Vladimir Putin, prezentate în martie 2018, în ajunul realegerii sale pentru un nou mandat de 6 ani, al patrulea, la conducerea Federației Ruse. Nu voi intra în substanța acestor dezbateri sau în contradicțiile dintre declarații. Dar merită reținută relevanța strategică a unui asemenea eveniment.

Aproape e superfluu să repetăm faptul că întregul experiment este o dovadă crasă de iresponsabilitate, o lipsă de respect pentru oameni, viața lor, sănătate, dreptul la viață. Că a fost sau nu vorba, așa cum au identifiat multiple surse, despre racheta clasificată 9M370 sau SSC-X-9 Skyfall sau de un alt dispozitiv, cert este că vorbim despre utilizarea unui reactor nuclear pentru a propulsa o rachetă. Deci de o bombă murdară cu aripi, în cel mai bun caz, și vorbim despre o formă schematizată a prezentării. O variantă experimentată în anii 50-60 a SUA, proiectul Pluto, dar abandonată imediat din cauza pericolelor pe care le reprezintă pentru cetățenii de sub traiectoria pe care zboară, mai ales dacă nu atinge ținta și cade accidental.

Vorbim despre un adevărat Cernobîl cu aripi, un reactor neprotejat sau slab protejat și periculos care lasă particule radioactive pe traiectoria sa de înălțime joasă, similară unei rachete de croazieră. Mai mult, care poate părăsi această traiectorie și poate exploda oriunde, ca bombă murdară, dacă nu ca bombă nucleară. În fapt o rachetă balistică intercontinentală, care poate zbura nelimitat, după cum a anunțat Putin, poate atinge orice colț de pe pământ, dar cu manevrabilitate egală cu cea a unei rachete de croazieră.

Iresponsabilitatea vine și din realizarea unui experiment nuclear militar lângă un oraș cu 350.000 de oameni. În urma experimentului, 5 specialiști au murit în explozie iar 3 răniți au fost aduși în spitalul regional central din Arhangelsk, fără a li se comunica medicilor cu ce au de-a face.

FSB, urmașul KGB, s-a asigurat însă să le ia semnăturile pentru păstrarea secretului. Răniții erau goi, înveliți în folie de plastic transparentă, și subiecți ai unei expuneri radioactive majore. Doi au murit, după stabilizare, în drum spre aeroportul de unde un avion urma să-i transporte la Moscova, iar unul a ajuns la destinație, dar nu se știe evoluția sa. Actele din spital au dispărut, secția unde au fost tratați răniții a fost sigilată ca și ambulanțele utilizate, iar personalul medical implicat a fost transportat la Moscova pentru evaluări și, cel puțin într-un caz, a fost descoperit Cesiu radioactiv în mușchii unuia dintre doctorii ce au tratat pacienții.

Ceea ce mai știm este că centrele de cercetare nucleară rusești lucrau la un reactor miniaturizat, o unitate portabilă care să ofere capacitate mare de energie la dimensiune redusă. Că e vorba sau nu despre acel dispozitiv de propulsie pentru 9M730 Burevetnik, în clasificarea rusă respectiv SSC-X-9 Skyfall în cea NATO, nu se știe la această oră dacă dispozitivul care a explodat a fost distrus complet sau nu, dacă a fost recuperat sau e pierdut, eventual în mare sau pe un teritoriu nestabilit.

Vyacheslav Solovyov, director științific al Centrului Nuclear Federal Rus a confirmat că la baza militară secretă din Nyonoksa se lucra la „o sursă de energie de mici dimensiuni utilizând materiale radioactive și fisiune”, în timp ce Rosatom, agenția nucleară de stat a Rusiei, a comunicat oficial că accidentul a avut loc în timp ce era testată „o sursă de energie pe bază de izotopi radioactivi într-un sistem de propulsie lichidă.”

Experții de pe întreg mapamondul s-au arătat sceptici asupra unei posibilități de a rezolva această temă, odată ce e extrem de dificil să faci un asemenea tip de rachetă având ca propulsive un reactor suficient de ușor dar și cu suficientă putere pentru a zbura în parametri solicitați - de jur împrejurul lumii, eventual de câteva ori, și să lanseze spre țintă, din unghiuri neașteptate, arma nucleară pe care o poartă. Cât despre potențialul de a răspândi particule radioactive sub traiectorie, acesta a fost principalul motiv de stopare a cercetării de această factură. Tehnologia e prea periculoasă și folosirea ei iresponsabilă. Pe de altă parte, miniaturizarea surselor de energie nucleară, odată soluționată problema protecției și ecranării acestor mini- reactoare, poate fi o temă extrem de importantă, atrăgătoare și cu numeroase utilizări.

Dacă e să ne raportăm la varianta prezentată și asumată pe larg a experimentului ratat, propulsia nuclerată pentru racheta ce zboară fără oprire, un asemenea vehicul ar face parte dintr-o fază finală a unui război nuclear, Apocalipsa, sau ar fi o armă pentru Ziua de Apoi, când distrugi totul pe Pământ. Nu mai contează puțină radiație sub traiectorie provenită de la propulsia rachetei cu încărcătură nucleară când arunci în aer nuclear întreaga lume. Firește că ideea unei rachete fără limită de portanță și rază de acțiune este, totuși, o utopie, nefiind încă inventat un perpetuum mobile, iar racheta urmând, până la urmă, fie să explodeze undeva, asupra unei ținte, fie să cadă accidental, fie, dacă are un mecanism de siguranță și control, detonată în zbor.

Tot strategic, pe dimensiunea de imagine pentru propriul tău public și propagandă, Vladimir Putin face proba unei ambiții enorme ce împinge inclusiv la iresponsabilitate, o dorințe de a se da mare cu orice preț, cu orice cost, dorința de a se vorbi despre președintele rus și de stârni din nou o formă de teroare atomică, ca-n era distrugerii reciproc asigurată. Dar și aici, sensul real este acela de a proba că Rusia este în față, de a avea un argument forte de negociere, nu neapărat de utilizare a acstei arme.

În subsidiar, preocuparea pentru dobândirea unor asemenea arme ale distrugerii totale trădează lipsa capacității de luptă cu arme convenționale. Dacă le deții, dacă sunt superioare adversarului sau măcar competitive, e mult mai etic să lupți țintind strict obiectele pe care le vizezi și nu distrugând totul în jur. Această lipsă a capabilităților convenționale clasice este o realitate care se manifestă în ciuda exercițiilor masive ale trupelor ruse, exerciții mamut ce implică un număr mare de trupe și utilizarea unei cantități enorme de armament.

Pe de altă parte, înclinația spre acest tip de arme trădează lipsa tehnologiei superioare de altă factură, a capacității de a produce arme de nouă generație – laser, puls electromagnetic – care vizează strict tehnologia militară adversă și centrele de comandă și control militar, distrugând fără rănirea civililor, fără distrugerea a tot ceea ce e în jur. În al treilea rând, aceste preocupări expuse de recentul accident nuclear trădează dorința și ambiția de a depăși instrumentul descurajării americane, scutul anti-rachetă actual și viitor, în fapt o banală armă defensivă, ce respectă cerințele etice ale funcționării într-un mediu civil. Însă dincolo de știri și teroarea nucleară relansată, este puțin probabil ca o asemenea armă, croită pe un obiectiv politic și cu o bază teoretică, ca intenție și nivel de ambiție, să fie realizabilă și viabilă vreodată tehnologic.