Ludovic Orban, șeful Guvernului, a vorbit despre relansarea economiei, amorțită de pandemie.
Ludovic Orban a vorbit, luni seara, despre mecanismele prin care se va încerca dezmorțirea economică. În acest moment, 600.000 de români sunt în șomaj tehnic, iar scopul este de-a redeschide sau crea locuri de muncă.
„Suntem în curs de pregătire a unui plan economic de repornire, de relansare. Pe lângă măsurile pe care le-am adoptat, pregătim și alte măsuri. Aici trebuie să fie extrem de riguroși; primul şi cel mai important lucru, trebuie să vedem exact de ce resurse financiare dispunem. Aceste resurse financiare provin din veniturile bugetului de stat, din veniturile bugetelor locale, din disponibilitățile pe care le au companiile, de asemenea provin din credite și provin din venituri de la bugetul Uniunii Europene.
Până la ora actuală, ce știm cu siguranță este faptul că Uniunea Europeană ne va deconta o parte din șomajul tehnic pe care l-am acordat pentru angajații companiilor afectate. Aici este vorba de aproape 600.000 de cetățeni români angajați la companiile afectate care au fost incluși în acest program de acordare a șomajului tehnic; şomajul tehnic va continua.
De asemenea, mâine mai dispunem de 350 de milioane de euro cerți, până acum, care vor fi puse la dispoziția României pentru decontarea cheltuielilor efectuate pentru achiziția de echipamente, materiale, substanțe de către ministere, rețeaua de spitale, autorități locale. Din analiza fondurilor, ca urmare a creșterii flexibilității între fonduri care a fost decisă de Comisia Europeană, avem capacitatea de a disponibiliza o sumă importantă pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.
Este vorba de o sumă de minim 750 de milioane de euro care sunt în cadrul exercițiului financiar 2014-2020. Vă repet, deocamdată vorbim doar de resurse care sunt disponibile în acest exercițiu financiar, plus perioada de doi sau trei ani după finalizarea exercițiului, timp în care pot fi efectuate plăți pentru diferitele măsuri.
Așteptăm o decizie. La ora actuală există o dezbatere la nivel european privitoare la implicarea Comisiei Europene în finanțarea cheltuielii statelor de relansare economică, discuția referindu-se la posibila decizie ca Uniunea Europeană să se împrumute, prin Comisia Europeană”, a spus Orban, care a precizat că se încearcă susținerea cât mai multor companii.
„În momentul în care știm pe ce putem conta, normal că putem să definitivăm acest plan. Sigur că în acest plan dorim să acordăm susținere pentru cât mai multe companii, susținerea trebuie acordată prin diferite instrumente; un instrument este garantarea creditelor pentru IMM-uri și subvenționarea dobânzii pentru creditele care sunt luate de întreprinderile mici și mijlocii.
Vrem ca acest tip de produs să fie disponibil nu numai pentru companiile care sunt considerate întreprinderi mici și mijlocii, vrem să introducem un instrument și pentru companiile care nu intră în această categorie, companiile medii și mari, pe care îl gândim în momentul de față. Clar trebuie să susținem anumite categorii de investiții.
De asemenea, obiectivul nostru este de a trece de la măsura pasivă de plată a șomajului tehnic la măsuri active de susținere a angajării. Măsurile active vor viza atât persoanele care beneficiază astăzi de șomaj tehnic, pe măsură ce sunt reangajate de companiile unde lucrează, cât și măsuri active către companiile care angajează oameni suplimentari, care fie se află în șomaj, fie se află în căutarea unui loc de muncă și nu mai beneficiază de ajutor de șomaj”, a spus Orban la Digi 24.