Mass-media americană scrie că între Donald şi Melania Trump lucrurile ar merge prost, iar președintele și-ar șantaja soția pentru a nu divorța.
Fostul director de comunicare al Casei Albe, Omarosa Manigault Newman, susține că Melania Trump ar aştepta momentul potrivit pentru a se despărţi de bărbatul aflat în prezent la conducerea Statelor Unite. Fostul model ar aştepta ca Donald Trump să-şi încheie mandatul înainte de a face introduce acțiunea de divorț.
„Ea numără literalmente clipele care o despart de un divorţ”, a declara Omarosa Manigault Newman. Ea mai spune că Donald Trump o presează pe soția sa să nu divorțeze până nu își termină mandatul la Casa Albă.
„Donald a precizat că dacă Melania îndrăzneşte să ceară divorţul şi încearcă să-l umilească atâta timp cât este preşedinte, el va găsi o modalitate de a o deporta în patria sa, Slovenia, de a-i invalida cetăţenia, în cel mai mare secret. Este un bărbat răzbunător. Nu va ezita să o pedepsească şi să o priveze de toate”, a susținut Newman.
Zvonurile problemelor din cuplul prezidenţial nu sunt o noutate. Kate Bennett, reporter al CNN, post aflat în război cu președintele SUA, a afirmat că, imediat ce au ajuns la Casa Albă, Melania şi Donald Trump au ales să stea în camere separate, iar acum ar sta chiar la „etaje diferite”, notează La Dernière Heure.