Cu ce film atacam Oscarul?

Cu ce film atacam Oscarul?

Peliculele lui Mungiu, Nemescu si Muntean au cele mai mari sanse.

In 80 de ani de istorie a Oscarurilor, Romania nu s-a regasit niciodata pe lista nominalizatilor la categoria „Cel mai bun film strain”, desi propuneri s-au tot trimis.

Dupa ce a captat atentia lumii cu Palme d’Or-ul la Cannes - mai ravnit adesea decat Oscarul - cinemaul romanesc ar avea sanse si la trofeul american.

Anul acesta noua pelicule care au avut premiera in tara intre 1 octombrie 2006 si 30 septembrie 2007 intra automat in atentia unui juriu care va desemna un singur film din partea Romaniei, pana pe 1 octombrie. Juriul e format din 5-7 membri propusi de asociatiile din breasla si reuniti de Centrul National al Cinematografiei (CNC), care aleg prin vot secret.

Odata ajunsa pe masa Academiei Americane de Film, pelicula intra in concurenta cu alte 94 din tot atatea tari. Doar cinci filme vor fi nominalizate in final, iar castigatorul va fi anuntat pe 24 februarie 2008. Juriul de anul acesta inca n-a fost intocmit.

Propuneri la limita

Anul trecut, alegerea a fost facuta de Magda Mihailescu, Eugen Atanasiu, Dana Duma, Cristina Corciovescu, Mihai Chirilov, Eugenia Voda si Dinu Tanase.

Atunci s-a oscilat intre „A fost sau n-a fost?”, al lui Corneliu Porumboiu, si „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, al lui Catalin Mitulescu, ultimul ajuns in final la juriul american. Ambele au avut premiera dupa 15 septembrie, punand CNC-ul in situatia de a expedia propunerea pe ultima suta de metri.

Tot la limita, pe 13-15 septembrie, se va lansa si „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” („432”) al lui Cristian Mungiu, detinatorul Palme d’Or si filmul cu cele mai mari sanse la un Oscar.

„Ni se reproseaza mereu ca trimitem extrem de tarziu, dar nu putem face altfel. Anul trecut, filmul lui Mitulescu, de exemplu, a avut premiera in septembrie, iar pentru noi era imposibil sa trimitem plicul fara sa anexam dovezile ca a rulat”, explica Alina Salcudeanu, de la CNC, cea care se ocupa anual de trimiterea propunerii la Oscar.

Comisia va avea de ales intre noua filme, inclusiv „Hartia albastra”, al lui Radu Muntean, si „california dreamin’ (nesfarsit)”, al lui Cristi Nemescu, ultimul cu atuul trofeului „Un Certain Regard” la Cannes.

Candidati „pe barba lor”

Desi cineastii spun ca filme s-au tot expediat in America, o evidenta completa nu exista. Lista oferita de CNC porneste doar din 1994, iar cea de pe site-ul oficial al Oscarurilor, doar din 1999.

Mircea Daneliuc isi aminteste ca fiecare candida „pe barba lui”: „Prin ‘90 si inainte, fiecare trimitea de capul lui, numai sa aiba bani sa puna plicul la posta. Nu era nicio comisie care sa aleaga, stiu doar ca aveai nevoie de o aprobare de la RomaniaFilm. Puteau sa plece si 200 de filme din Romania”.

Il contrazice Alina Salcudeanu, de la CNC: „Niciodata nu au fost trimise propuneri decat in urma deciziei unei comisii. Altfel nu se iau in considerare”. In 1997 si 2003 n-am avut nimic de propus la Oscar.

Cine candideaza

Film                                                                 Regizor                             Data premierei „Hartia va fi albastra"........................Radu Muntean.................................13.10.2006

„Si totul era nimic”..........................Cristina Nichitus................................27.10.2006

„Trei frati de belea”........................Th. Halacu Nicon................................17.11.2006

„Happy End”.......................................Radu Potcoava..................................01.12.2006

„Ticalosii”.......................................Serban Marinescu.................................16.03.2007

„california dreamin’”...................Cristian Nemescu..................................01.06.2007

„Dupa ea”........................................Cristina Ionescu....................................31.08.2007

„432”.................................................Cristian Mungiu.....................................15.09.2007

„Ingerul necesar”..........................Gheorghe Preda........................septembrie 2007

Reprezentanti

Pe cine am trimis in Statele Unite

1994 - „Hotel de lux”, Dan Pita

1995 - „Patul conjugal”, Mircea Daneliuc

1996 - „Pepe si Fifi”, Dan Pita

1998 - „Stare de fapt”, Stere Gulea

1999 - „Terminus Paradis”, Lucian Pintilie

2000 - „Faimosul Paparazzo”, Nicolae Margineanu

2001 - „Marfa si banii”, Cristi Puiu

2002 - „Filantropica”, Nae Caranfil

2004 - „Orient Express”, Sergiu Nicolaescu

2005 - „Moartea domnului Lazarescu”, Cristi Puiu

2006 - „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, Catalin Mitulescu

Ne puteți urmări și pe Google News