CU CE A GREȘIT Patrizia Paglieri la Masterchef și ce condiţie i-a pus Pro Tv ca să intre pe post
- Anca Simionescu
- 21 octombrie 2016, 18:13
Italianca de 45 ani a fost cel mai controversat jurat al show-ului culinar de la ProTV. În sezonul trecut, ea a făcut echipă cu Adi Hădean şi Chef Foa, iar postul a făcut câteva observații.
În emisiune, italianca Patrizia Paglieri a fost cel mai intransigent jurat, iar de accentul pronunțat al celei pe care concurenții au supranumit-o „scorpia”, unii au fost fermecați, în timp ce pe alții i-a iritat.
Dincolo de asemănarea ei cu Liza Minnelli, lumea s-a întrebat cum a ajuns italianca în juriul Masterchef. "Când au început probele la Masterchef, atunci a fost într-adevăr o problemă. Atunci, şefii mi-au spus că ori merg la meditaţii ca să vorbesc corect, ori ma subtitrează. M-am dus să iau lecţii, dar mai rău m-au încurcat! Am primit mesaje după emisiune în care oamenii mă criticau. Lumea crede că eu fac asta dinadins, că vorbesc atât de greşit după atâţia ani. Eu am stat mereu în casă cu mama, cu tata, cu Francesco şi nu am vorbit foarte mult limba română şi clienţii sunt jumătate români, dar care înţeleg iataliana şi jumătate străini cu care vorbesc în engleză, şi atunci poate nu m-am prefecţionat cum trebuia. Ca să învâţ o limbă corect ar fi trebuit să fac asta de la început, când am venit în România", a spus Chef Patrizia în platoul emisiunii "Agenul VIP".
PATRIZIA PAGLIERI are o poveste de viata interesanta. S-a nascut în BAHAMAS, a copilarit In VAL DAOSTA, apoi in adolescenta s-a mutat in SAN REMO. PATRIZIA PAGLIERI a calatorit in multe locuri frumoase și practic intraga ei existenta a stat sub semnul calatoriilor. În urmă cu 23 de ani, fost jurata s-a stabilit în România. În iarna friguroasa a anului 1992, când familia PAGLIERI sosea in Romania, PATRICIA isi tinea fiul in brate care avea 9 luni. Din această toamnă, cei trei jurați de la MasterChef au fost înlocuiţi cu Răzvan Exarhu, Liviu Popescu și Samuel Le Torriellec.