Cu cât cresc salariile polițiștilor. Ministerul de Interne a făcut anunțul
- Maria Dima
- 1 februarie 2018, 11:51
De la 1 februarie, salariile a 28.000 de polițiști vor fi majorate cu 5-10%, fiind aprobat Ordinul ministrului Afacerilor Interne privind Normele metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului.
Ordinul prevede acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru mai multe categorii de polițiști decât până în prezent. ”În aceste condiții, peste 3.000 de polițiști primesc acest drept pentru prima dată, în condițiile legislației în vigoare: polițiștii de la acțiuni speciale, criminaliștii și cei care îndeplinesc atribuții specifice de cercetare la fața locului, în domeniul pirotehnic sau prin utilizarea câinilor de serviciu. Totodată, peste 25.000 de polițiști vor beneficia de acest spor majorat de la 5 la 10%.
Mărimea concretă a procentului sporului pentru risc și solicitare neuropsihică pentru fiecare categorie de personal se stabilește anual în limita fondurilor bugetare. În acest an, valoarea sporului va fi cuprinsă între 5% și 20% în funcție de condițiile de desfășurare a activității”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Prin ordin se prevede acordarea unei indemnizații pentru pază și supraveghere de 5% din salariul de funcție pentru personalul care asigură paza, escortarea și supravegherea persoanelor reținute sau arestate preventiv, pentru timpul efectiv prestat în aceste condiții.
”Toate aceste creșteri se vor regăsi în salariile din luna martie 2018. De asemenea, în anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau de sărbători legale, menținându-se și toate celelalte sporuri, indemnizații și drepturi de echipament și hrană. Astfel, venitul salarial net al personalului MAI (127.000 de angajați) nu va scădea în 2018, ci va crește cu până la 4-5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajații care își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă.
Dintre cei peste 80.000 polițiști, din Poliția Română și din Poliția de Frontieră Română, pentru aproximativ 8.000, din ianuarie 2018 a încetat aplicarea unei majorări salariale care a funcționat, conform legii, numai pentru 6 luni din anul 2017. Această majorare pentru asigurarea de la domiciliu a continuității serviciului polițienesc, a avut un caracter temporar și s-a aplicat pentru prima dată în salarizarea polițiștilor în anul 2017”, se mai arată în comunicat.