Invitat în emisiunea lui Ovidiu Ianițoaia - „Prietenii lui Oviciu” -, Cristi Minculescu, fostul solit al legendarei trupe rock Iris, a vorbit din nou despre fotbal.
Împătimit al fotbalului și suporter declarat al fotbalului oltean, Cristi Minculescu a fost întrebat ce echipă din Craiova susține, între CS Universitatea (Liga 1) și FC U (Liga a 3-a).
„Eu sunt neutru, dar mă uit la ce apuc. Mă uit și în Liga 3 la FC U, dar și la Craiova din Liga 1. Cred că n-a dorit nimeni să se ajungă aici. Eu sunt un suporter normal, un chibiț cum se spune.
Sunt etape bine stabilite. Epoca Oblemenco, apoi Craiova Maxima, apoi echipa care, atunci când eram eu în spital, parcă juca doar pentru mine. Cu frații Costea, Bărboianu, Dănănae, Bornescu. Au avut o serie fantastică. Au bătut 3-0 la Farul, 4-1 cu CFR Cluj, 2-0 la Galați și 2-0 cu Dinamo”, a declarat Cristi Minculescu în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”. (foto: facebook/Cristi.Minculescu.Oficial)