În estimarea lor,ei au luat în considerare costurile procedurilor juridice în dosarul extrădării lui Assange în Suedia, care se află în atenţia justiţiei londoneze de la sfârşitul anului 2010, precum şi cheltuielile cu poliţia, inclusiv patrulele la intrarea în Ambasada Ecuadorului din Londra, unde australianul de 41 de ani se ascunde de 60 de zile.

Dacă va îndrăzni să părăsească teritoriul Ambasadei Ecuadorului, fondatorul Wikileaks riscă să fie arestat şi extrădat în Suedia, unde este suspectat de crime de natură sexuală.
Ecuadorul a anunţat vinerea trecută că îi acordă azil politic lui Assange, însă ministerul britanic de Externe nu intenţionează să-i permită jurnalistului să părăsească Regatul Unit, în ciuda presiunilor internaţionale.

Mai mult, Londra se teme că ecuadorienii vor încerca să-l scoată pe australian din ambasadă. În principiu, acestuia i s-ar putea oferi un vehicul cu numere de înmatriculare diplomatice sau statut de personal diplomatic sau ar putea fi scos în secret cu ajutorul unui container pentru corespondenţa diplomatică, protejată de legislaţia internaţională.

Această ultimă metodă nu are însă garanţia succesului, întrucât nimic nu îi împiedică pe britanici să recurgă la dispozitive de radiaţie termică, care să detecteze prezenţa unui corp uman în ‘valiza diplomatică’, la un control de rutină.