CSM Constanța, campioana din 2024 la baschet feminin, va evolua în premieră, în FIBA EuroLeague Women, în sezonul 2024-2025. FIBA Europe nu a anunţat deocamdată dacă CSM Constanţa va primi drept de joc direct în faza grupelor sau va începe în preliminarii.
CSM Constanţa va juca, în premieră, în FIBA EuroLeague Women
CSM Constanța a anunțat, de asemenea, că „înainte de startul sezonului, vom ști dacă echipa va juca în calificări sau direct în grupe, unde echipele își securizează parcursul european, cu varianta de a merge în EuroCup Women.
„Campioana en-titre a României la baschet feminin, CSM Constanţa va evolua, în premieră, în FIBA EuroLeague Women, cea mai tare competiţie inter-cluburi din Europa! Din toamnă, fetele noastre vor fi în lumina reflectoarelor, alături de cele mai bune echipe ale continentului!”, a anunțat CSM Constanța
Euroliga feminină va porni la drum cu 16 echipe
Noul format al Euroligii prevede tururi preliminare, după care 16 echipe se vor afla la startul grupelor, iar competiţia se va disputa în trei faze, cu Turneu Final 6 pentru desemnarea câştigătoarei.
„Euroliga feminină va porni la drum cu 16 echipe, iar noul format propune un număr mai mare de meciuri, în trei faze, care se vor încheia cu un Final 6! Înainte de startul sezonului, vom ști dacă echipa noastră va juca în calificări sau direct în grupe, unde echipele își securizează parcursul european, cu varianta de a merge în EuroCup Women. Din toamnă, spectacolul revine în Sala Sporturilor, cu baschetbalistele noastre în prim-plan! Hai, Constanța!”, a mai transmis CSM Constanţa.
În sezonul 2023-2024, la doar un an de la promovare, CSM Constanţa a întrerupt supremaţia formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe şi a cucerit titlul naţional, dar şi Cupa României. Sepsi a dominat baschetul feminin românesc în ultimii ani, cucerind şapte titluri naţionale, este anunțul făcut de CSM Constanța pe social media.