La fel ca anul trecut, campioana Europei va evolua cu Vardar Skopje, în penultimul act
CSM București va încerca să-și apere trofeul Ligii Campionilor câștigat anul trecut, luptându-se și de această dată în Final Four. În semifinale, „tigroaicele” vor da din nou peste formația macedoneană Vardar Skopje, pe care au învins-o în ediția precedentă a Ligii, în penultimul act, la șase goluri diferență, scor 27-21.
Cealaltă semifinală se va da între Buducnost Podgorica (Muntenegru / echipa la care evoluează Cristina Neagu și care a cucerit o singură dată râvnitul trofeu) și Gyor (Ungaria / deținătoare a două titluri ale Ligii Campionilor și, totodată, cea mai bogată echipă din handbalul feminin mondial).
Reeditarea semifinalelor
Practic, vor fi a celeași dueluri din se mifinalele de anul trecut. Vardar a ajuns de fiecare dată în „careul de ași” al Ligii Campionilor (în cele patru ediții), dar niciodată nu a putut ajunge în finală, spre deosebire de CSM, care a izbutit să devină campioana Europei chiar la prima participare în celebra competiție.
Meciul bucureștencelor din Final Four este programat pe data de 6 mai, de la ora 18:45 (ora României), rundă ce se va desgfășura la Budapesta. CSM s-a calificat în Final Four după două victorii cu Ferencvaros: 30-25 la București și 27-26 la Budapesta, în timp ce Vardar Skopje a eliminat FC Midtjylland, în „sferturi”, cu 54-50, la „general”.
Haosul maghiar
Astfel, „tigroaicele” se vor reîntoarce în capitala Ungariei, acolo unde portărița Paula Ungureanu a trecut prin momente dificile din cauza ultrașilor lui Ferencvaros. „Tricolora” a fost stropită cu urină, înjurată, și lovită cu monede aruncate de aceștia din tribuna din spatele porții sale.