CSM București, semifinală cu repetiție în Liga Campionilor

CSM București, semifinală cu repetiție în Liga Campionilor

La fel ca anul trecut, campioana Europei va evolua cu Vardar Skopje, în penultimul act

CSM București va încerca să-și apere trofeul Ligii Campionilor câștigat anul trecut, luptându-se și de această dată în Final Four. În semifinale, „tigroaicele” vor da din nou peste formația macedoneană Vardar Skopje, pe care au învins-o în ediția precedentă a Ligii, în penultimul act, la șase goluri diferență, scor 27-21.

Cealaltă semifinală se va da între Buducnost Podgorica (Muntenegru / echipa la care evoluează Cristina Neagu și care a cucerit o singură dată râvnitul trofeu) și Gyor (Ungaria / deținătoare a două titluri ale Ligii Campionilor și, totodată, cea mai bogată echipă din handbalul feminin mondial).

Reeditarea semifinalelor

Practic, vor fi a celeași dueluri din se mifinalele de anul trecut. Vardar a ajuns de fiecare dată în „careul de ași” al Ligii Campionilor (în cele patru ediții), dar niciodată nu a putut ajunge în finală, spre deosebire de CSM, care a izbutit să devină campioana Europei chiar la prima participare în celebra competiție.

Meciul bucureștencelor din Final Four este programat pe data de 6 mai, de la ora 18:45 (ora României), rundă ce se va desgfășura la Budapesta. CSM s-a calificat în Final Four după două victorii cu Ferencvaros: 30-25 la București și 27-26 la Budapesta, în timp ce Vardar Skopje a eliminat FC Midtjylland, în „sferturi”, cu 54-50, la „general”.

Haosul maghiar

Astfel, „tigroaicele” se vor reîntoarce în capitala Ungariei, acolo unde portărița Paula Ungureanu a trecut prin momente dificile din cauza ultrașilor lui Ferencvaros. „Tricolora” a fost stropită cu urină, înjurată, și lovită cu monede aruncate de aceștia din tribuna din spatele porții sale.