Procurorii au dispus începerea urmăririi penale în peste 6.300 de dosare pentru evaziune fiscală, potrivit unui raport despre prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în perioada ianuarie - aprilie prezentat miercuri în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în perioada menţionată au fost aplicate contravenţii în valoare de peste 86 de milioane de lei, au fost încasate amenzi în valoare totală de aproape 51 de milioane de lei, au fost instituite obligaţii fiscale suplimentare în valoare de peste 2,6 miliarde de lei, au fost confiscate bunuri cu valoare estimată de peste 212 milioane de lei şi au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unor bunuri în valoare de peste 1,3 miliarde de lei.
La şedinţa condusă de şeful statului, Traian Băsescu, preşedinte al CSAT, au participat premierul Victor Ponta, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Economiei, Constantin Niţă, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, şeful Statului Major General, general locotenent Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, secretarul Consiliului, Ion Oprişor, şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.