„Alb-albaștrii” au eliminat pe FC Caransebeș, în „șaisprezecimile” Cupei României și vor să profite de forma foarte bună și duminică, în partida de campionat cu ASA Târgu Mureș.
După cele două victorii obținute în Liga I (1-0 acasă cu Oțelul Galați și 2-0 în deplasare cu Universitatea Craiova), CS „U” Craiova a trecut, la mijlocul săptămânii și de FC Caransebeș, în „șaisprezecimile” Cupei României. Cele trei succese coincid cu instalarea cuplului Emil Săndoi - Sorin Cârțu pe banca tehnică a oltenilor, iar conducătorii formației din Bănie au prins curaj. „Era de aşteptat să avem un meci greu. Sunt partide specifice pentru cupă, întotdeauna o echipă de divizia B vrea să-şi arate frustrările. Au făcut o partidă foarte bună împotriva noastră şi ne-au creat probleme. Au fost şi momente interpretate greşit de către noi, care ne-au făcut partida grea. Am tras nişte concluzii după acest joc, ca apoi să ştim, când tragem linie ce adunăm, ce scădem. Până la urmă e bine că ne-am califica”, a declarat Sorin Cârțu la final.
Felix Grigore, managerul general al „alb-albaștrilor” a spus că, pentru a învinge, duminică, pe ASA Târgu Mureș, în jocul de campionat, din etapa a 9-a, jucătorii au nevoie de ajutorul „celui de-al 12-lea jucător”.
„Pentru a obţine victoria cu ASA Târgu Mureş avem nevoie de sprijinul suporterilor olteni. Victoria din Cupă de la Caransebeş a fost o pregătire a jocului cu Târgu Mureş. Avem încredere în băieţi că se pot autodepăşi, că pot face faţă unui adversar în formă", a spus conducătorul celor de la CS „U” Craiova.
Meciul CS „U” Craiova - ASA Târgu Mureș se va disputa pe stadionul „Ion Oblemenco“. Biletele vor putea fi cumpărate de la magazinul oficial al clubului, situate în zona English Park, începând de vineri, ora 10. Sâmbătă, de la ora 10, vor fi deschise casele de bilete de la stadion.
Prețul biletelor este următorul:
Tribuna 0 25 lei
Tribuna 1B 15
Tribuna 2 10
Tribuna 1A 5