CS Otopeni a fost răpusă de "Săgeată"

Dinamo a obţinut aseară o victorie chinuită în faţa nou-promovatei CS Otopeni, scor 3-2, pe stadionul "Astra" din Ploieşti, acolo unde campioana CFR Cluj, una dintre contracandidatele la titlu, defilase în prima etapă.

Cele trei puncte ale „câinilor“ au fost aduse de Marius Niculae în minutul 85. „Săgeată“ a revenit în forţă la gruparea din Ştefan cel Mare după şapte ani de peregrinări prin străinătate. Hristu Chiacu, jucător împrumutat de Dinamo la Otopeni, le-a făcut mari probleme foştilor săi colegi, marcând de două ori în poarta lui Lobonţ.

Chiar dacă şi-au îndeplinit obiectivul cu Otopeni, elevii lui Rednic au arătat multe lacune în defensivă. La primul gol înscris de gazde, Ropotan i-a făcut cadou un balon lui Chiacu. Apoi, Bogdan Lobonţ, portarul naţionalei, a gafat flagrant în minutul 70, când a avut o intervenţie întârziată la acelaşi Chiacu, soldată cu penalty pentru Otopeni. Dinamo n-a semănat deloc cu o formaţie care este capabilă să se bată la titlu, dar ocupă, în urma acestei victorii, locul patru în clasament, peste CFR şi Steaua. LIGA I CS OTOPENI - DINAMO . . . .2-3 Marcatori: Chiacu (3, 70 - penalty) / Nyanma (8 - autogol), Fl. Bratu (45), M. Niculae (85) CS OTOPENI: Pârgov 5 - Cl. Dumitrescu 4, Scarlatache 5, Nyanma 4, Popovici 4 (60, L. Ganea 5) - Chiacu 7 (78, Muşat), Fl. Pârvu 5, Fl. Manea 5, Nasser 5, Lazici 5 - Yontcha 4. Antrenor: Miroslav Jesici DINAMO: Lobonţ 5 - Homei 5, Moţi 5, L. Goian 5, Pulhac 5 - Ad. Cristea 6, Ropotan 5, Thiago 5 (52, Torje 4), Boştină 4 (78, Campos) - Fl. Bratu 7 (64, M. Niculae 7), Dănciulescu 5. Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: „Astra“ - Ploieşti; Spectatori: 6.000; Arbitri: M. Avram 6 - N. Marodin 6, Ed. Crângaşu 6