CS Mioveni - Dinamo, 1-0. „Roș-albii” au fost eliminați din Cupa României
- Andrei Călin
- 28 octombrie 2014, 21:38
Dinamo a pierdut, în această seară, meciul disputat în deplasare, contra celor de la CS Mioveni, scor 0-1, în „optimile” Cupei României.
Dinamo a fost eliminată din Cupa României, în faza optimilor de finală, de către formația CS Mioveni (liga a II-a). Echipa antrenată de Claudiu Niculescu a câștigat, astăzi, la Pitești, scor 1-0, datorită unui gol reușit de Ayza, în minutul 23. În faza precedentă, divizionara secundă eliminase pe Astra Giurgiu, deținătoarea trofeului.
„E dificil, am plecat ca favoriţi şi am pierdut. Sunt convins că Niculescu va deveni un mare antrenor. Am primit un gol pe o greşeală a noastră. E tristeţe mare. Am avut ocazii multe, dar nu am marcat. Asta ne-a costat. Am vorbit mult cu băieţii despre meci, dar când este ca golul să nu intre mingea în poartă, aşa se întâmplă”, a spus Flavius Stoican, antrenorul dinamoviștilor, la sport.ro.