CRUNTA ROMÂNIE. Cazul unor copii bolnavi de LEUCEMIE ar trebui să atragă ATENȚIA întregii clase politice

CRUNTA ROMÂNIE.  Cazul unor copii bolnavi de LEUCEMIE ar trebui să atragă ATENȚIA întregii clase politice

Un caz incredibil la Secţia de Oncopediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, trei copii internați, bolnavi de leucemie, sunt în pericol deoarece medicii nu au medicamentele necesare lor. Neputința zdruncină orice speranță.

Doctor Polixenia Stancu, şeful compartimentului de Oncopediatrie din cadrul Spitalului de Urgenţă din Craiova, a declarat că situaţia este declanșată odată cu aşa-numită criză a citostaticelor şi, deşi a făcut nenumărate referate pentru medicamente, nu a primit niciun răspuns, relatează Agerpres.

 

Doamna doctor a depus o solicitare ca spitalul să achiziţioneze medicamentele în afara programelor, întrucât acei copii au nevoie să le fie administrate la timp, nu când se finalizează licitaţiile sau când vor fi medicamente. Au primit ajutor de la diverşi sponsori sau au cumpărat părinţii unele medicamente. Doctorul a declarat că în oncologie, dacă nu ai la timp medicamentul să îl administrezi din etapă în etapă, copiii intră în remisie, pierd remisia, starea se agravează  şi e păcat. Decesul survine de multe ori în astfel de cazuri.

 

Copiii internaţi la SJU Craiova care au nevoie de citostatice sunt o fetiţă de şapte luni, un băiat de trei ani şi jumătate şi unul de cinci ani.

 

Potrivit doctor Stancu, părinţii fac împrumuturi pentru a cumpăra medicamentele pe care ar trebui să le primească în spital.

Ne puteți urmări și pe Google News