Cruciada contra turismului: Amendă 50 de euro pentru aruncat monede în Fontana di Trevi

Cruciada contra turismului: Amendă 50 de euro pentru aruncat monede în Fontana di TreviFontana di Trevi, Roma / Sursa Foto: Dreamstime.com

Cruciada nebună contra turismului, mai ales în țări și orașe care trăiesc exact de pe urma celor care vin să le viziteze, se amplifică. Autpritățile din Roma au anunțat că a fost deschisă pasarela de la Fontana di Trevi și că va avea de dat 50 de euro amendă oricine aruncă monede.

Cruciada contra turismului și spolierea vizitatorilor

Cât costă o dorință? La Fontana di Trevi, aflată în plin proces de restaurare, dar care poate fi vizitată „de aproape” de pe pasarela montată recent – tradiționalul gest care dă drept de întoarcere în capitală poate costa până la 50 de euro, adică cuantumul amenzii pentru nerespectarea regulamentului municipal.

„În acest moment, aruncarea monedelor de pe pasarelă în fântâna fără apă este interzisă, pentru cei care totuși vor să o facă am amplasat un mic bazin”, spune primarul Roberto Gualtieri în timpul inaugurarii pasarelei, o structură care permite vizitatorilor să admire monumentul din marmură din secolul al XVIII-lea semnat de arhitectul Nicola Salvi, și care va fi demontată înainte de începerea Jubileului, pe 24 decembrie.

Bazin separat pentru aruncat monede

Pe pasarela de la Fontana di Trevi „este interzis să arunci monede sau să mănânci, dacă cineva face acest lucru este amendat”, reiterează Gualtieri, în timp ce pe pământ, la câțiva centimetri de bazinul fără apă al fântânii, dimineața devreme este deja plin de monede.

Monedele și dorințele trebuie așadar să ajungă în micul bazin amenajat de Campidoglio pe treptele scării din fața fântânii.

Nu toți turiștii au înțeles, de fapt mulți continuă să arunce monede în fântâna golită, însă la fel se mulți s-au conformat astfel încât într-o singură săptămână, în piscina amplasată s-au strâns 10.000 de euro, bani cu care asociația Caritas a putut hrăni peste o mie de oameni, potrivit Corriere della Sera.

Cruciada contra turismului a cuprins toată Italia și Spania

Reamintim că, în luna septembrie a acestui an, primăria din Roma a anunțat că examinează posibilitatea de a impune o taxă pentru vizitarea faimoasei Fontana di Trevi, atracție majoră pentru milioane de turiști anual.

În plus, Alessandro Onorato, responsabil cu turismul la Primăria Romei, analizează posibilitatea stabilirii unor intervale orare pentru accesul vizitatorilor în piața unde se află renumita Fântână Trevi. Această măsură este justificată invocându-se gestionarea fluxului de turiști și protejarea faimosului monument baroc.

Pe lângă Roma, Veneția a decis să impună taxe tot mai mari pentru vizitarea orașului. În aprilie, Veneția a devenit primul oraș din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori.

Traducerea: Cătălina Păunel/RADOR RADIO ROMANIA/cpaunel/fmatei