Editura Evenimentul si Capital

Crucea Roșie vrea să SIGILEZE convoiul rusesc cu ajutoare umanitare

14-08/convoi-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 568 Vizualizari

Reprezentanții organizației internaționale vor să sigileze cele aproximativ 300 de camioane cu ajutoare umanitare și să le sub jurisdicție proprie, dar numai după ce vor fi inspectate atât de vameșii ucraineni, cât și de către cei ruși, relatează RIA Novosti.

"Suntem pregătiți să sigilăm convoiul și să-l preluăm sub jurisdicția noastră, dar numai dacă autoritățile ucrainene și cele ruse cad de acord cu privire la asigurarea securității convoiului și numai după ce va fi inspectat de vameșii ambelor țări", a declarat Galina Bazanova, purtător de cuvânt al Crucii Roșii.

Primele 16 camioane cu ajutoare au ajuns la vama cu Ucraina ieri și au fost inspectate de către reprezentantul Crucii Roșii pentru Rusia, Belarus, Moldova și Ucraina, Pascal Cuttat, care s-a declarat mulțumit de starea camioanelor, a anunțat Ministerul pentru Situații de Urgență din Rusia.

Camioanele vor fi scanate, la graniță, cu un aparat special, al Serviciului Federal al Vămilor, pentru a se vedea dacă încărcătura mai cuprinde și altceva decât ajutoare umanitare.

ZIUA Z pentru Liviu Dragnea! Verdictul pe care il asteapta toata tara! Ce il asteapta pe seful PSD

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI