Sărbătoare pe 13 septembrie. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ioan de la Prislop.

Sfântul Ioan de la Prislop, originar din Silvasul de Sus, a trăit la începutul secolului al XVI-lea, nevoindu-se într-o pesteră din apropierea Mănăstirii Prislop. Această mică peștera a fost săpată de către Sfânt, în malul stâncos și adânc al pârâului Silvut, fiind cunoscută cu numele de „chilia” sau „casă sfântului”. În aceast loc s-a nevoit Cuviosul Ioan mulți ani, luptându-se cu bărbăție cu ispitele diavolilor.

Cuviosul Ioan a fost ucis în timp ce își săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei. Un vânător l-a împușcat crezând că este un animal sălbatic.

Sfintele sale moaște s-au păstrat multă vreme în peștera de la Prislop, unde veneau credincioșii din împrejurimi și se închinau. În prezent nu se cunoaște unde se află moaștele sale. Părintele Ioanichie Bălan în „Patericul românesc”, susține că este probabil că moaștele sfântului să fi fost duse la Tismana, la Bistrița Olteană, la Curtea de Argeș sau Cozia, care au fost dintotdeauna atât de legate de credincioșii și mănăstirile Transilvaniei.

Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, potrivit portalului crestinortodox.ro.

Tot pe 13 septembrie Biserica Ortodoxă sărbătoreşte sfinţirea Bisericii Învierii din Ierusalim în 13 septembrie, cu o zi înainte de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Biserica Învierii sau Biserica Sfântului Mormânt este o construcţie ridicată de Sfânta împărăteasă Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), în Ierusalim. Aşezământul a fost ridicat pe muntele Golgota acolo unde S-a răstignit Hristos, deasupra Sfântului Mormânt.

După patima cea de bunăvoie a lui Hristos, după Înviere şi după Înălţarea la ceruri, acel loc sfânt pe care s-a săvârşit jertfa Mântuitorului era urât de cei care nu au vrut să-L cunoască pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

În urma înfrângerii revoltelor iudaice, împăratul Adrian (117-138), care nu-i agrea nici pe iudei nici pe creştini, a construit pe locul cetăţii Ierusalimului, distrusă de Tit (79-81), o nouă cetatea în numele său, numind-o Elia Capitolina. Atunci mormântul Domnului a fost astupat cu pământ şi cu pietre, iar pe Golgota a fost zidit un templu închinat zeiţei Venera: "A făcut locuinţe idoleşti ca urmaşii să uite cu totul pe Hristos şi locurile acelea, pe care au umblat picioarele lui Hristos, să nu le mai pomenească niciodată. Însă ticălosul singur a pierit şi locul cel sfânt iarăşi l-a proslăvit Împăratul slavei.

La Ierusalim, în aceste locuri, a trimis-o împăratul Constantin cel Mare pe împărăteasa Elena, cu mult aur, şi i-a scris patriarhului Macarie (314-333) ca să o ajute la ridicarea sfântului locaş.

Sfânta Elena a dărâmat construcţiile ridicate de Adrian, curăţind şi înnoind cetatea. A aflat Crucea pe care a fost răstignit Hristos şi mormântul şi a întemeiat o biserică minunată, îngrădind cu un zid locurile unde s-a răstignit Hristos şi unde s-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Ioan: „Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat” (Ioan 19, 41).

Sfânta Elena a zidit şi alte biserici în Betleem şi pe Muntele Eleonului şi în grădina Ghetsimani şi la multe locuri sfinte, şi le-a împodobit. Însă biserica de pe mormântul Domnului era mai frumoasă şi mai mare decât toate.

Finalizarea construcţiei şi sfinţirea ei, Sfânta Elena nu le-a mai văzut, căci întoarsă la Roma a trecut în veşnicie.

La încheierea lucrărilor de construcţie, care au durat zece ani, împăratul Constantin cel Mare a invitat episcopii din toate ţările în Ierusalim, la sfinţirea bisericii. „Şi era multă mulţime de arhierei adunaţi, din Vithinia, din Cilicia şi Cappadocia, din Siria şi Mesopotamia, din Finicia şi Arabia, din Palestina, din Egipt, Africa, Thivania şi din Persia a venit un episcop. Şi credincioşi, mulţime fără de număr, din toată lumea s-a adunat, încât hotarele Ierusalimului nu-i încăpeau pe ei. Şi s-a sfinţit Biserica Învierii lui Hristos în luna septembrie în 13 zile şi tot Ierusalimul s-a înnoit, la treizeci de ani ai împărăţiei lui Constantin”.

Sfântul şi întocmai cu apostolii împărat Constantin cel Mare a hotărât în acea zi, împreună cu sfinţii părinţi, să fie prăznuită sfinţirea Bisericii Învierii din Ierusalim, de toate bisericile din toată lumea, în fiecare an.