Vineri noaptea, a încetat din viață, la Spitalul Matei Balș din București, George Alberts, cetățean olandez, răpus de coronavirus. Era de zece zile în comă.
Știrea a dat-o Paul Wood, pe pagina lui de Facebook, un om apropiat fostului bancher George Alberts. Imediat după postare, mulți români și străini care activează în mediul bancar sau al afacerilor și-au exprimat compasiunea și regretul pentru dispariția lui George Alberts, la vârsta de 66 de ani.
Mesaje de regret și aprecieri pentru cel ce a fost „un om deosebit și un prieten al românilor” au curs și pe pagina de Facebook a lui George Alberts. Acesta locuia în România de 25 de ani.
Elena O.: Dragul nostru prieten George Alberts a murit aseară din cauza complicațiilor coronei. Verificându-mi telefonul, mi-am dat seama că avem sute de amintiri plăcute împreună, de la Tanzania la Madrid și chiar aici, în România, cine de Crăciun în Marriot, brunch la DonCafe (încă îmi plac ouăle Benedict), nenumărate petreceri și evenimente.
Sunt recunoscătoare pentru toate acestea, pentru timpul petrecut împreună, pentru sfaturile, prietenia și joie de vivre. Și nu voi uita niciodată ultimul tău sfat, acum 2 săptămâni, să-mi porți mereu zâmbetul. Îți mulțumesc că exiști în viața mea!
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.