Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > CRONICA TV: Cum mi-am petrecut suspendarea lui Băsescu
CRONICA TV: Cum mi-am petrecut suspendarea lui Băsescu

CRONICA TV: Cum mi-am petrecut suspendarea lui Băsescu

Sunt toţi trei şi vorbesc serios. (Nu râdeţi!) Au de făcut un comunicat important pentru ţară. Stejar extremă urgenţă!

Crin e grav. Ochii ficşi. Figură de Sfinx ciufulit. Pronunţă sentinţa implacabilă: "Îl suspendăm!" După care se înalţă, superior, rece, deasupra acestei realităţi scârbavnice, privind undeva în gol, spre viitorime.
Lângă el, Victor. Uşor agitat. Apăsat de importanţa momentului. Se străduieşte să pară mai matur decât este. Să nu se lase compleşit de prestanţa lui Crin. Şi el e lider! Îşi joacă sprâncenele în spatele ramelor negre, mimând preocuparea. Umerii i se agită sub haina parcă un pic prea mare. Nu i-a pus vatelină? Obrăjorii imberbi i se umflă puţin apoi eliberează sentinţa şuierată: "Îl suspendăm!"
Daniel e emoţionat. Încearcă să fie la înălţimea marii încercări. Astăzi i se dă voie şi lui să vorbească. Mâinile îi transpiră. Năduşeală şi la subraţ. A repetat toate noaptea, n-are cum să greşească. Dar dacă?… Ce papară o să încaseze de la ăl bătrân! Se concentrează tare. Vorbele îi ies repezite: "Îl suspendăm!" Uşurat şi mândru, se uită în jur.
Camera se ridică uşor şi se îndreaptă spre stânga. Profilurile celor trei, aliniate frumos. Ca nişte efigii. Amintirea defilării de 23 August, pe televizorul Rubin 102. Deasupra tribunei, obraz în obraz, barbă în barbă pentru istorie, Marx, Engels şi Lenin.
Doamne, ce Breaking News!
CITIŢI ŞI:

  • Crin Antonescu: USL a decis să iniţieze suspendarea lui Traian Băsescu