În anii 1946 și 1947, populația României, și mai cu seamă cea din regiunile Munteniei și Moldovei, s-a confruntat cu situația dramatică a crizei de alimente și a foametei.
Acestea au fost determinate de verile extrem de secetoase, dar și de livrările însemnate pentru întreținerea armatei sovietice și pentru îndeplinirea condițiilor Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944, care consfințea ieșirea României din războiul împotriva Națiunilor Unite și continuarea războiului alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei.
La 16 ianuarie 1945, s-a semnat, la Moscova, Convenția sovieto-română, ce stabilea cantitățile de mărfuri care trebuie livrate, în fiecare an de executare a prevederilor armistițiului, Uniunii Sovietice, în contul despăgubirilor de război. Până la această dată, dar și în continuare, autoritățile militare sovietice au confiscat sau au rechiziționat foarte mari cantități de alimente, confecții, carburant ș.a., pentru întreținerea trupelor aflate în România sau pe front.
Un prim episod de secetă s-a înregistrat încă din vara anului 1945, fiind afectate regiunile sudice și răsăritene ale României. În vara anului 1946, Muntenia și Moldova sunt bântuite de o mare secetă, cu consecințe dezastruoase asupra recoltei. Lipsa alimentelor a dus la o creștere rapidă a prețurilor. Din vara anului 1946, au început să fie raportate și primele cazuri de moarte prin înfometare, în special în rândul copiilor.
La 7 august 1946, generalul Constantin Sănătescu (care a prezidat două guverne, între 23 august — 4 noiembrie 1944, respectiv între 4 noiembrie — 2 decembrie 1944) nota, în ''Jurnalul'' său: ''Lucrările Conferinței de la Paris merg încet (...). În țară iar secetă, care a compromis recolta de porumb și fânețele (...) Scumpetea crește, a ajuns o varză să se plătească cu 5.000 lei''. (''Jurnalul generalului Sănătescu'', Editura Humanitas, București, 1993)
La 10 august 1946, Consiliul de Miniștri hotărăște crearea Comisiei interministeriale de comandament unic, cu scopul de a elabora norme și măsuri pentru colectarea de cereale, transportul și distribuirea acestora, salvarea vitelor și aprovizionarea cu furaje, importul de cereale și organizarea pe scară largă a asistenței oficiale a populației regiunilor lovite de secetă. Aceasta a fost prima fază în instituirea cotelor obligatorii de cereale și alte produse agricole, conform volumului ''Istoria României în date'' (coordonare: Dinu C. Giurescu; Editura Enciclopedică, București, 2003).
La 31 august 1946, a fost creat Comitetul guvernamental pentru ajutorarea regiunilor afectate de secetă (C.A.R.S.), menit să acorde asistență populației înfometate, copiilor sinistrați și pentru asigurarea viitoarei recolte. C.A.R.S. s-a ocupat astfel, îndeosebi, de copiii din zona Moldovei lăsați în grija statului sau rămași orfani ca urmare a situației grele. Printre măsurile luate de C.A.R.S. s-a numărat și deschiderea de cantine în numeroase localități, în special în mediul rural, informează Agerpres.
Generalul Constantin Sănătescu nota, în ''Jurnalul'' său, în ianuarie 1947: ''Începem acest an sub auspicii foarte triste. Seceta, neprevederea guvernului, prevalările rușilor în contul armistițiului și consumul armatelor ruse de ocupație au adus foametea în țară. În special în Moldova se semnalează zilnic oameni ce mor de foame. Foametea nu s-a mai cunoscut sub această formă în România. (...) Alimentele se găsesc greu și la prețuri mari. Pâine de-abia mai căpătăm o dată pe săptămână, în celelalte zile doar mălai și câteodată nimic. A venit și frig mare. A fost raționalizat combustibilul, încât în case avem mai mult frig decât cald; zăpada mare căzută a întrerupt și circulația trenurilor și circulația pe șosele. Trece câte o săptămână fără să primim lapte.''