Criză politică. Cine e singurul om care poate rezolva situația

Criză politică. Cine e singurul om care poate rezolva situația

Toată conducerea PSD stă în biroul lui Liviu Dragnea de la Parlament și așteaptă un semn de la premierul Viorica Dăncilă, singurul om care poate rezolva criza politică declanșată de decizia președintelui. Doar premierul poate solicita procedura de restructurare prin Parlament.

Președintele a respins cele trei propuneri de miniștri care i-au fost avansate săptămâna trecută de premier: Eugen Nicolicea la Justiție, Oana Florea la Ministerul Fondurilor Europene și Tit-Liviu Brăiloiu la Ministerul Românilor de Pretutindeni.

Klaus Iohannis a anunțat că „această remaniere este o farsă, o răfuială în interiorul PSD”, prin urmare respinge toate cele trei propuneri. Șeful statului a spus că a avut o discuție cu premierul Viorica Dăncilă și i-a transmis două variante: să vină cu alte propuneri sau să vină cu nume de miniștri interimari până când se vor hotărî asupra unor persoane care să fie agreate de președinte. Iohannis nu i-a dat un termen, însă a precizat că răspunsul premierului a fost că se gândește.În ceea ce privește restructurarea guvernului prin Parlament, Iohannis a lăsat să se înțeleagă că varianta aceasta nu va avea sorți de izbândă și a spus că ar reprezenta o „încercare de a-l ocoli pe președinte” și că va contracara cu „acțiuni juridice”. Legat de motivele respingerii celor trei, președintele a spus că „nu sunt pregătiți și nu au ținută”.

Planul B al PSD, la care s-au gândit încă de săptămâna trecută, înseamnă o restructurare prin Parlament, pentru care este nevoie de cvorum și majoritate la vot.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liberalii nu au „primit consemn” să rămână în Parlament nici măcar pentru votul care se va da miercuri în plen pe legile pentru modificarea Codului penal și Codului de procedură penală, care au trecut marți de comisia Iordache.

UDMR a anunțat din nou, prin senatorul Tancsoz Barna, că parlamentarii uniunii nu vor vota restructurarea și că parlamentarii Coaliției vor avea ocazia să demonstreze că au o majoritate solidă.