Criză pe Dunăre. Se așteaptă intervenția UE

Dunăre

Companiile de transport de mărfuri pe Dunăre au convenit să transmită un apel comun autorităților Uniunii Europene, solicitând ajutor pentru depășirea crizei - a anunţat Dmitro Moskalenko, directorul general al Companiei Ucrainene de Navigație pe Dunăre (UDP), în urma conferinței managerilor companiilor de transport naval, care a avut loc săptămâna trecută în România.

Criză pe Dunăre

„Cea mai importantă chestiune este depășirea crizei de pe Dunăre. Din cauza scăderii volumelor și a tarifelor de transport, cei mai mari participanți de pe piaţă operează în pierdere. Rezervele financiare pentru 2023/2022 au fost epuizate”, a explicat Moskalenko.

El a adăugat că proprietarii companiilor de transport naval consideră că situația în zona Dunării este mai proastă acum decât era în timpul crizei din 2008.

Dmitro Moskalenko a remarcat că problema nu constă doar în faptul că exportul de cereale ucrainene a revenit în porturile din Odesa.

Potrivit acestuia, „totul este mult mai profund”.

Degradarea condițiilor economice

„În primul rând, clusterul industrial dunărean se degradează treptat. Prețurile ridicate la energie, cerințele crescute de mediu și cererea scăzută distrug metalurgia. În Ungaria, s-a închis ISD Dunaferr, în România, Liberty Galați se află într-o stare dificilă, Voestalpine din Linz, Austria își închide unul dintre furnalele, iar US Steel din Kosice, Slovacia, folosește doar o parte din capacitatea sa de producție.

În al doilea rând, este vorba despre poziția portului Constanța, care este de bază pentru noi. În 2022-2023, au apărut lanțuri logistice alternative - în locul flotei fluviale către Constanța, clienții folosesc calea ferată către alte porturi maritime din UE.

În prezent, 95% din containere sunt transportate pe calea ferată. În loc să returneze volumele, de anul viitor, Constanța va crește tarifele cu 20%.

Drept urmare, industria navală, pentru a depăși criza, începe să înghețe proiecte de investiții, plănuiește să reducă costurile curente pentru echipamente și personal" - a explicat specialistul.

Este necesară susținerea logisticii pe Dunăre

Potrivit acestuia, „a sta și a aștepta sfârșitul crizei înseamnă sinucidere”.

„Este necesară susţinerea logisticii fluviale dunărene la nivelul UE. Avem avantaje puternice. În comparație cu transportul rutier, transportul fluvial este mai ecologic. Nu se distruge rețeaua de autostrăzi europene. UE ar trebui să stimuleze transportul pe cale fluvială.

Cu toate acestea, astăzi, la nivel european, din anumite motive, problema Dunării nu este deloc luată în considerare. Pe baza rezultatelor conferinței, am convenit să ne unim și să dezvoltăm în comun propuneri către autoritățile UE” - a conchis Dmitro Moskalenko.

(AGRO PORTAL - Traducere RADOR RADIO ROMÂNIA)