Criza mondială se rezolvă în şase săptămâni. Urmează falimentul Greciei
- Raluca Florescu
- 25 septembrie 2011, 18:08
Oficialii europeni lucrează la un plan de mai multe trilioane de euro pentru restabilirea încrederii în zona euro care va implica o recapitalizare masivă a băncilor (fondul de salvare urmând să aibă o valoare de mai multe trilioane de euro), dar şi un posibil faliment al Greciei, scrie Daily Telegraph.
Autorităţile din Franţa şi Germania au început să lucreze la un plan cu trei paşi, pentru a escalada temerile că criza datoriilor din zona euro se îndreptă spre un punct unde nu mai poate fi controlată.
Scopul acestora este să construiască un "cerc de foc" în jurul Greciei, Portugaliei şi Irlandei, pentru a preveni extinderea crizei către Italia şi Spania, ţări considerate "prea mari pentru a da faliment".
Potrivit unor surse, oficialii ţărilor membre G20 au făcut progrese importante în cadrul discuţiilor de la Washington, liderii de la nivel internaţional punând presiune asupra zonei euro să îşi rezolve problemele înainte de a trage întreaga lume înapoi în recesiune.
În comunicatul emis în urma întâlnirii de vineri, liderii G20 şi-au fixat un răstimp de şase săptămâni pentru rezolvarea situaţiei, până la întâlnirea de pe 4 noiembrie, de la Cannes. Paşii planului de salvare
Mai întâi, băncile europene vor fi recapitalizate cu mai multe zeci de miliarde de euro pentru a asigura astfel pieţele că un faliment al Greciei sau Portugaliei nu va conduce la o criză financiară sistemică.
Planul de recapitalizare va depăşi suma de 2,5 miliarde de euro cerută de regulatorii europeni în urma derulării testului de stres şi în acest plan vor fi incluse cu siguranţă băncile franceze care acum sunt supuse unei mari presiuni.
O a doua etapă a planului va implica creşterea fondurilor puse la dispoziţia Fondului European pentru Stabilitate Financiară - care are în prezent 440 de milarde de euro.
Economiştii au estimat că acesta ar avea nevoie de circa 2 trilioane de euro, pentru a putea susţine nevoile de finanţare ale Italiei şi Spaniei, în situaţia în care acestea nu vor mai avea acces la pieţe.
Totodată, planul ia în calcul un faliment controlat al Greciei, care va menţine însă ţara în zona euro. În cadrul acestuia, creditorii vor trebui să suporte o pierdere de 50% din împrumuturile acordate Greciei, mai mult de dublu decât propunerea de 21% din prezent. Un nou fond de salavare va fi disponibil pentru Grecia după implementarea acestei măsuri. CITIŢI ŞI:
- Gemania susţine crearea fondului permanent de salvare a zonei euro
- Spectrul Greciei îngrozeşte: Portugalia, o altă ţară din colimator, ia măsuri
- Ar rezista zona euro la un eventual faliment al Greciei?
- Grecia, în presa lumii: între faliment şi salvare
- Germania se chinuie să pună Grecia pe linia de plutire
- Oficial UE: Vom face totul pentru a evita falimentul Greciei